Surpriza din adancuri! Descoperire impresionanta in Banat. Ce minune a fost scoasa la lumina?

Pamantul Banatului ascunde in strafundurile lui inca o multime de comori. Sta marturie ultima descoperire facuta de arheologi. Este una dintre cele mai importante, spun specialistii.

Un templu de pe vremea romanilor a fost gasit la Castrul Roman Tibiscum de la Jupa, nu departe de Caransebes.

In urma sapaturilor din aceste saptamani, realizate de specialistii Muzeului Judetean de Etnografie si al Regimentului de Granita din Caransebes, alaturi de arheologi din Polonia, au iesit la iveala zidurile unui templu dedicat unei divinitati, avand o statuie in altar.

Am inceput acest proiect cu 4 arheologi din Varsovia, Polonia, in urma cu doi ani si iata ca sapaturile din aceasta vara au dat roade. Este cea mai importanta descoperire din acest an pentru Caransebes, care demonstreaza ca la inceput romanii practicau o religie agricola prin care se inchinau unei forte impersonale, tainice, care transfigurau natura. Templul este unul mic de tip galo-roman si este primul descoperit la Tibiscum-Jupa, pentru ca in zona Tibiscum-Iaz avem descoperirea templului inchinat Zeului Apollo”, a declarat pentru expressdebanat.ro directorul muzeului din Caransebes, Adrian Ardet.

Templul a fost identificat printr-o tehnica moderna la nord de castrul roman, constructia este de 8/8 m si va fi complet recuperata pana la sfarsitul lunii septembrie. Anul viitor se doreste restaurarea templului si punerea in circuitul turistic, a mai adaugat Adrian Ardet.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.