Protest la Penitenciarul Popa Sapca din Timisoara! Zeci de gardieni cer in strada demisia ministrului Justitiei. FOTO!

TIMISOARA. Lucratorii din penitenciarul Timisoara s-au aliniat protestelor din puscariile din toata tara si au iesit in fata inchisorii cu bannere si vuvuzele. Gardienii sunt nemultumiti de atitudinea ministrului Justitiei fata de ei si cer demisia Ralucai Pruna, plata orelor suplimentare si marirea numarului de angajati din penitenciarul Popa Sapca.

‘Protest elegant… ministru ezitant…’, ‘Drepturile omului sunt un lux, iar aplicarea legii doar o optiune… Raluca Pruna’, ‘Siguranta o veghem, dar discriminati suntem’, ‘Drepturile omului nu sunt un lux’, ‘La ore suplimentare, primim dispret si sfidare’, ‘Raspundem la sfidare cu un miting si mai mare’, au fost doar cateva dintre mesajele transmise pe coli de hartie tinute in maini de catre salariatii inchisorii.

Zeci de angajati ai puscariei si-au strigat nemultumirile timp de o ora, cerandu-si drepturile stipulate prin lege, dar pe care, spun ei, ministrul Raluca Pruna refuza sa le acorde. De fapt, una dintre principalele revendicari ale protestatarilor a fost tocmai demisia sefului de la Ministerul Justitiei.

Prima revendicare ar fi respectarea legii, fiindca ordonanta de urgenta a guvernului data in 1 august 2016 spune ca angajatii din penitenciare trebuie sa primeasca salariul de merit, dar doamna ministru de justitie nu vrea sa semneze ordinul prin care putem primi acei bani. Cerem sa se respecte legea si sa nu fim discriminati. Noi mai cerem personal suficient, avand in vedere ca am acumulat 19.000 de ore suplimentare pe anul in curs si doar o parte din ele au fost acordate zile libere. Este aproape sfarsitul anului si doar 35% dintre angajati au primit concediu de odihna. In ritmul acesta nu stiu unde o sa ajungem. Avem angajati care lucreaza singuri pe cele doua sectii de detinere, cu minim 200 de detinuti. Cerem si plata orelor suplimentare, si nu in ultimul rand cerem si demisia ministrului nostru pentru nepasare„, a declarat Marius Duricu, presedintele sindicatului lucratorilor din penitenciarul Timisoara.

Gardienii spun ca vor continua sa protesteze pana cand le vor fi rezolvate revendicarile, iar in 15 octombrie se vor deplasa la Bucuresti, alaturi de colegi de la alte penitenciare din tara, pentru un miting de amploare in fata Ministerului Justitiei. La actiunea de protest de la jumatatea lunii este anuntata prezenta a cel putin 2000 de lucratori din inchisorile din toata tara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.