TIMISOARA. Reactie dura la cererea presedintelui Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, catre parlamentari, ca sa nu mai voteze cererile Directiei Nationale Anticoruptie pana la finele acestui mandat.
Ion Raducanu, deputat de Timisoara si liderul filialei locale a PMP crede ca Tariceanu ”e de pe alta planeta” si ca ar trebui sa se ocupe de legi importante pentru stat, din pozitia pe care o are, de presedinte al Senatului Romaniei.
”Domnul Tariceanu e de pe alta planeta, nu stiu de pe ce planeta e venit aici. E al doilea om in stat, nu poate sa vorbeasca de actiunile justitiei la modul la care vorbeste dânsul. El ar trebui, din pozitia pe care o are, sa se ocupe de aparitia legilor care ar trebui sa fie legi pentru controlul civil, controlul parlamentar al serviciilor, despre legi care ar trebui sa asigure echilibrul puterilor statului. Nu suntem deasupra DNA, nici deasupra justitiei. Sunt prostii debitate de domnul Tariceanu. Justitia trebuie sa fie oarba, sa judece drept asa cum e statuia cu justitia”, a declarat Ion Raducanu.
Nici deputatul PNL de Timis, Cornel Samartinean nu este de acord cu propunerea lui Calin Popescu Tariceanu si spune ca parlamentarii nu pot face scut fata de cererile venite de la Parchete.
”Nu pot fi de acord cu dansul, nu e normal ca Parlamentul sa decida cine sa fie sau nu trimis in instanta, nu ne putem opune si sa formam un scut fata de cererile venite de la Parchete. Parerea mea persoanala, ca si om, probabil ca domnul Tariceanu duce o lupta personala si probabil aceasta declaratie e subiectiva”, a spus Cornel Samartinean.
Pe de alta parte, senatorul PSD de Timis, Matei Suciu, a declarat ca are incredere in DNA si in institutiile statului, desi ”de multe ori se sare calul”.
”Nu vreau sa comentez declaratiile domnului Tariceanu. Ceea ce pot spune e ca noi credem in institutiile statului, chiar daca de multe ori se sare calul. Avem incredere in institutiile statului si DNA pentru ca greselile se indreapta. Iar evenimentele legate de sefa DNA, Laura Codruta Kovesi ne indreptatesc sa avem incredere ca adevarul triumfa”, a spus Matei Suciu.
Preşedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a facut apel la parlamentari sa nu mai voteze nicio cerere DNA de ridicare a imunitatii, pana la finalul actualei legislaturi.