TIMISOARA. Buletinele de votare pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, cu candidatii la Senat si Camera Deputatilor, au sosit deja in Timis si sunt strasnic pazite 24 de ore din 24 de jandarmi.
Prefectul Mircea Bacala a declarat pentru opiniatimisoarei.ro ca vineri a sosit, la Timisoara, transportul cu buletinele de vot care au fost tiparite tocmai la Galati, la o tipografie care castigase licitatia.
„Astazi a venit transportul au fost depozitate in sala de sport a fostului Liceu agricol din Timisoara. Avem personal de la prefectura repartizat pentru sortarea buletinelor de vot astfel incat in perioada 8- 10 noiembrie sa poata fi predate catre primarii. Pana atunci este asigurata paza de catre jandarmerie, 24 de ore din 24. As putea spune ca suntem printre primele judete care am terminat tiparirea„, a declarat Mircea Bacala.
Pentru judetul Timis au fost tiparite 1.365.000 de buletine de vot cu candidatii pentru Camera Deputatilor si Senat.
In judetul Timis sunt organizate 595 de sectii de votare, dintre care 212 sunt in Timisoara. Localitatea Mosnita Veche a solicitat deschiderea, in plus, a unei sectii de votare intr-un cartier nou, insa Autoritatea Electorala Permanenta este cea care va decide daca legea este respectata legea care spune ca o sectie de votare trebuie sa aiba peste 2.000 de alegatori inscrisi pe listele electorale.
In tot judetul Timis sunt inscrisi pe aceste liste electorale 620.000 de alegatori.