Atentie, soferi! Ultimele explicatii despre cum se va circula in zona Pasajului Jiul la Timisoara

TIMISOARA. Reprezentantii Primariei Timisoara au anuntat realizarea unui experiment de trafic
in zona Pasajului Jiul. Circulatia va fi complet reconfigurata, odata cu redeschiderea bretelei, pe sub pasaj, catre Gara de Nord, despre care opiniatimisoarei.ro va informa inca de acum cateva zile.

CITESTE SI: EXPERIMENT! Sens unic, pe minute, pe o strada din Timisoara. Solutia gasita de Primarie

Primarul Nicolae Robu a anuntat ca, dupa realizarea mai multor teste, soferii vor putea intra si pe strada Jiul. Momentul redarii circulatiei pe aceasta strada e programat pentru joi, 22 decembrie.

Reprezentantii Primariei Timisoara vin cu precizari legate de felul in care vor putea circula soferii prin zona Pasajului Jiul.

Incepand cu data de  22.12.2016  in zona Pasajului Jiul vor surveni urmatoarele modificari:
1. Deschiderea circulatiei pe str. Jiul in dublu sens;
2. Relatia Circumvalatiunii – Gara de Nord se va efectua numai pe breteaua nou realizata;
3. Se poate efectua virajul la stanga de pe bd. Republicii (dinspre Spitalul de Copii) spre str. Jiul, respectiv virajul la dreapta de pe bd. Republicii (dinspre Gara de Nord) spre str. Jiul;
4. Revenirea la semnalizare rutiera initiala si anume sens unic pe Splaiul Nicoale Titulescu pe tronsonul cuprins intre str. Jiul si str. Anton Seiller (dinspre str. Jiul spre bd. General Dragalina)„, explica reprezentantii municipalitatii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.