TIMISOARA. Sorin Grindeanu (PSD) a fost desemnat de catre presedintele Klaus Iohannis in functia de prim-ministru al Romaniei. In acest fel, Grindeanu va schimba Palatul Administrativ din Timisoara cu Palatul Victoria din Bucuresti.
Locul lui Grindeanu in Consiliul Judetean Timis va ramane vacant, iar social-democratii timiseni vor fi nevoiti sa il trimita in acest for judetean pe urmatorul de pe lista de candidati la CJT.
Asadar, cel care va veni in locul noului prim-ministru in Consiliul Judetean Timis este Nicolaie Avram, actual director al Postei Romane din Timis.
Cine ar putea fi presedinte al CJT?
Avram va deveni consilier, insa acesta nu va fi si presedintele Consiliului Judetean Timis, pentru ca pentru functia ramasa libera prin plecarea lui Grindeanu se vor face alegeri in cadrul CJ Timis.
Consilierii judeteni vor avea o sedinta in care vor alege noul presedinte, dupa ce partidele care formeaza CJT vor face propuneri pentru acest post. La bursa zvonurilor pentru ocuparea postului de presedinte al Consiliului Judetean Timis sunt vehiculate doua variante, aceasta daca se mentine actuala intelegere de la nivelul judetului intre PSD si PMP.
Sunt luati in calcul de social-democrati consilierul judetean Mihai Ritivoiu si Calin Dobra, acesta din urma daca va renunta la mandatul de deputat proaspat castigat dupa alegerile din 11 decembrie si se va intoarce in Consiliul Judetean Timis.
CITESTE SI: Te va induiosa pana la lacrimi! Film cu Timisoara din anii ’70! Recunosti locurile? VIDEO
Potrivit noii legi electorale, presedintele Consiliului Judetean Timis nu mai candideaza individual, ci este ales dintre consilierii judeteni.
In CJ Timis vor mai veni alti doi consilieri judeteni, in ianuarie 2017. Este vorba despre Cornel Lera, directorul Agentiei de Vanatoare si Pescuit Timis si directorul de Marketing de la Aeroportul Timisoara, Roxana Manasia Tirpe.
Cei doi vor prelua locurile ramase libere dupa ce Adrian Pau si Calin Dobra au fost alesi parlamentari in urma alegerilor din 11 decembrie.
CITESTE SI: ‘Ii vom usca!’ Ziua in care multi timisoreni vor plange!