Fosta uzina de apa din Timisoara devine muzeu! Un proiect al Aquatim, finalist al concursului national de proiecte Urbaniada

TIMISOARA. Fundatia romano-germana Aquademica, infiintata de catre Aquatim si Departamentul de ape uzate al Primariei München, este intre cei opt finalisti nationali ai concursului de proiecte Urbaniada, organizat de The Institute, reprezentat legal de Fundatia „Gala Societatii Civile”, pentru ING Bank Romania. Urbaniada sustine implementarea unor proiecte de arhitectura sau urbanism, care vizeaza imbunatatirea calitatii vietii in spatiul urban.

Propunerea prezentata de Aquademica si partenerul sau, asociatia Urban Survey, care a intrat in competitie cu 51 de alte proiecte, poate aduce timisorenilor, in premiera, un centru educational destinat copiilor intre 5 si 12 ani, care vor sa invete activ, prin joc si experiment, cat mai multe despre apa si proprietatile ei.

Centrul experimental AQUAPIC va fi situat la fosta uzina de apa industriala din Timisoara. Cladirea istorica a fostei uzine va fi reamenajata ca muzeu, unde vor fi expuse utilajele vechi, iar in zona verde existenta, copiii de varsta prescolara si scolara vor invata, cu ajutorul instalatiilor si materialelor didactice special concepute, despre apa in natura, poluarea si protectia mediului, traseele apei in orase si in case. Zona luciului de apa va fi destinata experimentelor fizice si concursurilor de navomodelism, iar un mini-laborator, amenajat intr-un pavilion din incinta uzinei, le va deschide copiilor portile spre lumea fascinanta a experimentelor chimice.

Prin acest proiect, Fundatia Aquademica si Aquatim raman fidele obiectivului lor de a sprijini educatia formala, prin resurse alternative, AQUAPIC urmand sa fie o pepiniera pentru viitorii specialisti in domeniul apei si ai mediului. Totodata, proiectul va face parte dintr-un circuit cultural si educational, in contextul adjudecarii, de catre Timisoara, a titlului de Capitala Culturala a Europei in 2021.

Proiectele castigatoare, anuntate la 1 martie, vor beneficia de o suma totala de 250.000 de Euro si vor fi implementate pana la 1 octombrie 2017.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.