Doi copii au intrat cu masina in Piata Libertatii din Timisoara! Ce-au facut cand au vazut Politia?

TIMISOARA. Intamplare neobisnuita noaptea trecuta la Timisoara. In jurul orei 1.30, o masina a patruns in Piata Libertatii, iar din autoturism au coborat 2 copii. Unul dintre ei fusese soferul.

CITESTE SI: Statia de curatat aerul, de 200.000 de euro, cumparata de primarie, uitata intr-un cartier din Timisoara! Trebuia sa filtreze aerul de pe santiere 

Intreaga scena a fost observata de o patrula a Politiei Locale.

Agentii au vazut cum masina care mergea foarte incet patrundea in perimetrul pietei, iar la un moment dat, cei doi pusti din autoturism si-au dat seama ca sunt urmariti de la distanta. S-au dat jos si au rupt-o la fuga spre Piata Unirii, abandonand masina.

Politistii au pornit dupa ei si i-au capturat la scurta vreme. Aveau sa afle ca cei doi tineri, de 14 si 16 ani, amandoi din Lupeni, judetul Hunedoara, furasera autoturismul de pe strada Gheorghe Lazar profitand de un moment de neatentie al proprietarului care lasase cheia in contact.

Asupra copiilor, politistii locali au descoperit mai multe chei fixe, una inelara, si surubelnite, semn ca aveau unele preocupari deloc potrivite cu varsta.

Cei doi au fost predati politistilor de la Sectia 1, unde stapanul masinii tocmai ajunsese sa depuna plangere ca ii fusese furat autoturismul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Vai și amare ce e și în Lupeniul ala…