TIMISOARA. Dupa esecul de anul trecut cand de Ziua Majoratilor la Timisoara n-a fost nimeni interesat, acum primaria incearca sa atraga cat mai multi tineri la acest eveniment.
Ziua Majoratilor Timisoarei este o zi dedicata tinerilor care au implinit sau vor implini 18 ani anul acesta.
In 13 mai este programat evenimentul, de la orele 18.00 in sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timisoara.
Invitati speciali sunt Matei Dima si Mircea Bravo, vedete ale retelelor de socializare.
Matei Dima, cunoscut pe internet ca BRomania este actor si regizor. Un constantean care a studiat in SUA si a inceput cu vine-uri, s-a mutat pe Facebook, pe Instagram, iar acum face sketch-uri comice pe YouTube. BRomania este unul dintre cei mai cunoscuti comedianţi ai Romaniei. in plus, este sustinut de vedetele din Romania, care i-au fost personaje in video-urile postate online.
Mircea Bravo este un comediant si entertainer roman din Cluj – Napoca, fiind cel care a castigat mii de fani dupa ce a inceput sa faca farse, iar apoi sa le incarce pe internet. Tanarul clujean a devenit foarte popular, farsele acestuia atingand sute de mii de vizualizari.
In cadrul evenimentului, tinerii care au implinit sau vor implini 18 ani anul acesta, vor avea ocazia sa participle la tombole si concursuri, unde pot castiga premii precum: vouchere la scoala de soferi, casti de telefon si multe alte surprize.
Intrarea e libera.