Guvernul a aprobat proiectul de lege care instituie obligatia vaccinarii copiilor cu vaccinurile prevazute in Calendarul National de Vaccinare, precum si cu cele administrate in situatii epidemiologice speciale intregii populatii sau unor grupuri de populatie. E acum randul Parlamentului sa o dezbata si sa o adopte.
CITESTE SI: Premiera la Timisoara. Cancerul, depistat la nivel de ADN si tratat altfel. Cati oameni vor fi salvati
Potrivit legii, la data inscrierii intr-o colectivitate, institutia are obligatia de a solicita prezentarea unei adeverinte, emisa de catre medicul de familie care are in evidenta sa persoana respectiva, care sa ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinarilor obligatorii.
Categoriile de vaccinari obligatorii sunt:
-vaccinarile cuprinse in Calendarul National de Vaccinare pentru copii;
-vaccinarile impuse de situatii epidemiologice care implica vaccinarea ca masura de interventie in vederea limitarii bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
-vaccinarile pentru personalul medico-sanitar din unitatile sanitare publice si private;
-vaccinarile pentru alt personal din unitatile publice si private care prin natura atributiilor sunt expuse suplimentar la boli infectioase sau pot reprezenta surse de infectie care ar putea pune in pericol sanatatea publica, stabilite prin hotarare de guvern.
Raspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine parintilor, reprezentantului legal sau, dupa caz, persoanei care se ocupa de cresterea si ingrijirea unui copil in baza unei masuri de protectie speciala.
In cazul vaccinarii obligatorii, consimtamantul pentru vaccinare se prezuma ca fiind dat, iar refuzul de vacccinare a copilului se face in scris.
CITESTE SI: Operatii pe inima facute in canicula, la Timisoara. Apelul disperat al medicilor catre Ministerul Sanatatii
Potrivit legii, la data inscrierii intr-o colectivitate, institutia are obligatia de a solicita prezentarea unei adeverinte, emisa de catre medicul de familie care are in evidenta sa persoana respectiva, care sa ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinarilor obligatorii.
Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea in colectivitate a copiilor sunt cele impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.
Statul roman, prin Ministerul Sanatatii, CNAS si ministerele si institutiile cu retea sanitara proprie, finanteaza si organizeaza activitatea de vaccinare in Romania.
De asemenea, proiectul de lege prevede infiintarea si functionarea unui Grup Tehnic de Coordonare a Activitatilor de Vaccinare (GTCAV), comisie consultativa a Ministerului Sanatatii, cu rol in elaborarea Strategiei Nationale de Vaccinare si coordonarea activitatii de vaccinare la nivel national. Principala atributie a acestui GTCAV este de analizare a politicilor de sanatate nationale si internationale si recomandarea de politici nationale de imunizare optime.
Totodata, in cadrul Directiilor de Sanatate Publica judetene si a municipiului Bucuresti se vor infiinta Comisiile judetene de vaccinare, respectiv a municipiului Bucuresti, ca structura fara personalitate juridica, in coordonarea GTCA, cu rol in supravegherea activitatii de vaccinare la nivel judetean, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti.
Regulamentul de organizare si functionare a GTCAV, precum si a comisiilor judetene de vaccinare se aproba prin Ordin al ministrului sanatatii.
De asemenea, prin prezentul proiect de lege sunt stabilite clar atributiile si responsabilitatile tuturor actorilor implicati in procesul de realizare a activitatilor de vaccinare, institutii publice si societate civila.
Astfel, pentru responsabilizarea si asumarea atributiilor prevazute in proiectul de act normativ, au fost stabilite sanctiuni pentru fiecare dintre actorii implicati in procesul de vaccinare:
-institutii ale autoritatilor publice centrale si locale: Ministerul Sanatatii, Institutul National de Sanatate Publica, Directiil de Sanatate Publica judetene si a municipiului Bucuresti, institutii de invatamant, directiile generale de asistenta sociala si protectie a copilului;
-furnizorii de servicii medicale de vaccinare;
-parintii sau reprezentantii legali ai copiilor eligibili la vaccinare;
-producatorii si distribuitorii de vaccinuri.
Proiectul de lege creeaza cadrul legal necesar pentru interventia eficienta a autoritatilor in situatii epidemiologice speciale, prin reglementarea centrelor de vaccinare fixe sau mobile si prin constituirea de echipe de interventie speciale.
De asemenea, actul normativ stabileste constituirea unui stoc de rezerva de vaccinuri si consumabilele, cel putin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate minim 18 luni. Acest stoc va fi folosit in situatii epidemiologice speciale sau in cazul inregistrarii unor discontinuitati de aprovizionare la nivelul producatorilor de vaccinuri.
Statul roman, prin Ministerul Sanatatii, isi asuma asigurarea conditiilor pentru diagnosticul si tratamentul optim al oricaror reactii adverse ale vaccinarii, precum si compensarea oricaror efecte de durata, daca sunt dovedite relatiile de cauzalitate.
Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere si adoptare.
Pareri
„trebuie musai facute” 🙂 ? Eu sunt ungur, dar se pare ca si autorul articolului..
musai e din germana ma ungure din tg.jiu
@dxx Eu nu le cer drepturi de autor pe termen, din partea mea sa vina si din germana :). Iar in Tg. Jiu nu am fost in viata mea, sunt „aborigen” de pe aici