Clinica de Mari Arsi din Timisoara, sprijinita de Guvern. Ce va face premierul Mihai Tudose, care a vizitat Spitalul Judetean

TIMISOARA. Premierul Romaniei Mihai Tudose a mers luni seara la Spitalul Judetean Timisoara si i-a vizitat pe pacientii ramasi internati dupa furtuna de duminica.

CITESTE SI: Vesti bune de la Spitalul Judetean Timsoara. Ce se intampla cu cei doi copii raniti in urma furtunii 

Conducerea celui mai mare spital din vestul tarii i-a prezentat si situatia unitatii medicale aducandu-i din nou atentie finalizarea Clinicii de Mari Arsi care mai are nevoie doar de dotarea cu aparatura medicala.

I-am spus exact care e situatia la Marii Arsi, investitiile, situatia in care ne aflam. Estimarea specialistilor plasticieni privind suma pentru doatarea medicala si i-am transmis importanta aceste sectii. Suntem siguri ca ajutorul nu va intarzia sa apara. Va reamintesc la Casa Austria e si pacientul ranit in incendiul de la Orastie, care a avut peste 80% arsuri si din punctul nostru de vedere, o asemenea sectie, avand in vedere complexitatea cazurilor, e obligatorie in Timisoara. Suma, conform caietelor de sarcini, necesara pentru aparatura este de 17,4 milioane lei. Am avut o discutie benefica pentru spital cu dl prim-ministru„, a precizat managerul Spitalului Judetean Timisoara, Marius Craina.

Directorul Spitalului Judetean isi pune nadejdea in sprijinul premierului pentru finalizarea clinicii, a carei constructie este deja terminata de luni bune. Mihai Tudose ar trebui sa puna presiune pe Ministerul Sanatatii, intrucat acum mingea e in terenul sau.

CITESTE SI: Vestea mult asteptata despre Centrul de Mari Arsi din Timisoara. Cand isi deschide portile?

Am venit sa multumesc cadrelor medicale pentru efort. Am vazut cum arata un spital care tinde sa devina printre cele mai moderne. Am inteles ca ceea ce vrea sa faca acest colectiv de medici e foarte bine pentru toata regiunea„, a spus premierul Mihai Tudose dupa intalnirea cu conducerea Spitalului Judetean.

In prezent, constructia care va gazdui Clinica de Mari Arsi este finalizata, iar trei dintre boxele pentru pacienti pot fi date in folosinta imediat ce sectia va fi dotata cu aparatura.

Desi Clinica din Mari Arsi din Timisoara ar urma sa aiba doar 5 rezerve, va fi cea mai mare din tara, in conditiile in care la Spitalul de Arsi din Bucuresti exista doar 4 boxe destinate marilor arsi.

Investitia totala pentru construirea si dotarea clinicii se ridica la aproximativ 5 milioane de euro, bani de la Consiliul Judetean Timis si Ministerul Sanatatii.

Premierul Mihai Tudose la Spitalul Județean Timisoara, alaturi de managerul Marius Craina

Posted by Opinia Timisoarei on 18 Septembrie 2017

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.