40 de ani de prietenie pentru cea mai longeviva asociatie care promoveaza turismul in muntii Banatului

“Numai simpla alunecare cu schiurile pe partie, numai senzatia ca esti aproape sa iti depasesti limitele, numai succesul primei incercari de a infrunta partia de unul singur sunt suficiente ca sa te simti liber si rupt de toate greutatile din lume. Ai vazut oameni tristi, deprimati sau plictisiti pe partiile de schi? in general, toata lumea are un zambet larg atunci cand ajunge la finalul partiei.”

Vorbim de schi pentru ca notorietatea acestei Asociatii deriva din pasiunea pentru munte, dar in special pentru schi, a unor oameni entuziasti, pentru majoritatea resitenilor iubitori ai turismului si sportului montan cele trei expresii Semenic, schi, „Prietenii Muntilor” fiind sinonime.

Multi copii, unii dintre ei astazi oameni maturi, iubesc drumetia si stiu sa schieze datorita grupului de oameni entuziasti din Asociatie.

Originile Asociatiei sunt undeva in perioada anilor 1911-1920, cand functionarii de la Uzinele si Domeniile Resita infiinteaza prima forma asociativa avand ca obiectiv turismul, denumita ”Prietenii Naturii”.  Dupa 66 de ani de activitate montana colectiva, in anul 1977 la una din multele intalniri ale participantilor la drumetii s-a hotarat constituirea unui colectiv care sa se ocupe de stabilirea formei organizatorice a acestei asociatii, redactarea unui statut de functionare, obiectivele de viitor si de denumirea acesteia.

Astfel a luat fiinta asociatia Asociatia Turistica Prietenii Muntilor, avand ca obiective promovarea si practicarea turismului montan, a schiului si speologiei. La data de 22 septembrie 1977 a fost convocata sedinta de constituire a Asociatiei, presedinte fiind ales Emanuel Vrajitor, pastrand in continuare spiritul ideilor care au patronat cei 66 de ani premergatori noii forme a Asociatiei. Dupa Emanuel Vrajitor presedintia Asociatiei a fost preluata de Doru Carabeu, urmat fiind pana in prezent de Helmuth Krubl.


Activitatile Asociatiei nou constituite au inceput in sezonul de iarna 1977-1978, cand s-a organizat prima tabara de schi, activitate care continua si astazi, ajungandu-se la editia a XXXVII-a (37). Anual, dupa incheierea taberei, sunt organizate concursuri de schi alpin pentru copiii antrenati de instructorii Asociatiei (Cupa Prietenii Muntilor, Cupa de Vest).

De asemenea, in decursul timpului Asociatia participa activ in calitate de co-organizator la Cupa Veteranilor, competitia ajunsa anul acesta la a XLV (45)-a editie. Activitatile de iarna, si nu numai, sunt organizate la Cabana „Prietenii Muntilor” din Semenic, cabana construita inainte de anul 1941, la acea vreme avand numele de Cabana Muncitoreasca. In timp, prin efortul membrilor asociatiei, cu ajutorul autoritatilor locale si a sponsorilor, cabana a fost modernizata si extinsa, fiind sporite atat capacitatea de cazare, cat si confortul.

De primavara pana toamna Asociatia organizeaza si promoveaza drumetiile si turismul pe bicicleta, in contextul in care in ultimii ani s-au extins foarte mult activitatile de turism pe bicicleta, judetul nostru avand un potenţial deosebit pentru cicloturism si drumetii montane, datorita reliefului favorabil, peisajului variat, multitudinii de atracţii turistice naturale şi culturale, toate pe fondul unei reţele dense de cai de comunicaţie favorabile acestor tipuri de activitati.

Astazi, la 40 de ani de la declararea oficiala a Asociaţiei “Prietenii Muntilor”, asociatie turistica, independenta si cu personalitate juridica, in acelasi spirit promovam practicarea turismului montan şi a sporturilor de iarna, a ciclismului, educarea tinerilor in spiritul practicarii unui turism civilizat, dobandirea de cunoştinţe despre natura şi ocrotirea ei, inregistand peste 250 de membrii activi.

Mai multe despre Asociatie, despre activitatile desfasurate in decursul celor 40 de ani de la constituirea Asociatiei si inainte de aceasta, afli vineri 22 septembrie 2017, ora 18.00, in Amfiteatrul Universitatii Eftimie Murgu din Resita. Alte detalii pe prietenii-muntilor.ro.

„Prietenii sunt familia pe care ti-o alegi singur.”

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. la multi ani !! si la mai multi

  2. Sunteti nite prieteni, nu numai ai muntilor, va iubesc si va stimez, chiar daca nu am mai fost de mult pe la voi, am ramas acelasi iubitor al vostru. Felicitari