Smulg vieti din ghearele mortii si le pun pe ale lor in primejdie in fiecare clipa. Dezastrul din spatele celor care alearga sa opreasca suferinta, in Timisoara si in judet. Video

TIMISOARA. Munca lor se traduce in vieti salvate, in momente in care alina suferinta, in clipe ce par o vesnicie, dar la capatul carora mainile le sunt stranse printre lacrimi de cei pe care ii smulg din ghearele mortii. Acum au ei nevoie de ajutor.

CITESTE SI: Momentul care a pus Timisoara pe harta luminata a Europei. Vestea care a uimit un continent intreg 

Vorbim de medicii, asistentii si soferii de pe ambulantele din Timis care stiu cand pleaca intr-o cursa catre un om aflat in suferinta, dar nu stiu foarte bine daca se mai si intorc teferi si nevatamati. Aceasta pentru ca ambulantele cu care gonesc la cazuri sunt un adevarat pericol.

Pe hartie, in Timis, sunt 75 de autosanitare ale Serviciului de Ambulanta, insa 30 la suta din ele sunt mai tot timpul in service, la reparatii.

Numai anul trecut, echipajele de pe salvarile din judet au intervenit la peste 150.000 de solicitari, iar masinile cu care merg au fiecare sute de mii de kilometri la bord.

Potrivit legii, dupa 8 ani de folosinta, o masina de ambulanta trebuie scoasa din serviciul de urgenta. Cele pe care le vedeti in trafic, strecurandu-se cu greu, cu girofarurile pornite, in mare graba catre un suferind, au o vechime de 10 ani.

Ambulanta cu kilometri record: 800.000

Cele mai multe ambulante ale SAJ Timis sunt cumparate in anii 2007-2008. Recordul de kilometri parcursi il detine o salvare mai batrana, care deserveste zona de vest a judetului, si care a inregistrat deja 800.000. In ture, pe fiecare dintre masini lucreaza cate 4-5 soferi care fac cateva sute de kilometri si intr-o singura zi.

Din 2002 si din 2003 mai avem vreo 2-3 masini in trafic. Si asta in conditiile in care exista legislatie care spune ca la 8 ani ar trebui sa nu mai functioneze ca masina de urgenta, dar noi romanii asa suntem obisnuiti sa lucram, sa respectam anumite legi. Unele legi insa…pot fi trecute cu vederea„, explica Iancu Leonida, manager Serviciul de Ambulanta Timis.

Numarul urias de solicitari si vechimea masinilor fac ca in permanenta in atelierele de reparatii auto sa fie cel putin 20 dintre salvari. Pentru multe nu exista insa bani de reparatii.

In ultima perioada s-au inmultit masinile cu defectiuni majore la motor, la care se necesita chiar schimbarea motoarelor, asta fiind in jur de 7 masini la care trebuie pur si simplu schimbate. Complet. Mai avem inca vreo 7 cu probleme de transmisie, cutii de de viteza, cardane pentru ca am ramas axati sa asiguram siguranta in circulatie, frane, directii, acolo nu avem loc de alta varianta. Deci una peste alta, vreo 20 de masini sunt in permanenta in service. Mai avem si vreo 4 accidentate care merg destul de greu, sunt accidentate urat„, explica Ion Vancea, director tehnic in cadrul SAJ Timis.

 

Nu putine sunt cazurile in care ambulantele s-au stricat in timp ce mergeau la interventii. Pe ulite de tara, noaptea, sau chiar pe strazi in Timisoara, masinile s-au intepenit in drum si n-au mai vrut sa plece.

In astfel de situatii, dispecerii fac eforturi sa gaseasca alte echipaje pe care sa le indrume la cazurile urgente care asteapta, iar adeseori cei care le vin in ajutor sunt colegii de la SMURD, pentru ca pacientii sa primeasca ingrijirile de care au nevoie.

Problema este pe Sannicolau, Deta, Faget, pe orase care au doua masini. De obicei, una transporta cazuri grave de la spitalul respectiv la Timisoara, a doua pleaca la un caz in teritoriu si ramanem descoperiti”, mai explica Iancu Leonida, manager al Serviciului de Ambulanta Timis.

Angajatii SAJ Timis isi pun mari sperante in licitatiile anuntate de Ministerul Sanatatii pentru anul viitor, cand mai multe masini de ambulanta ar trebui achiztionate. Acestia nadajduiesc ca macar 10 autosanitare sa ajunga in Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Eroi adevărați fără medalii și fără dreptul banal de a greși

  2. Dumnezeu sa le dea sănătate și putere de munca

  3. Tot respectul pentru acesti oameni minunati!Ieri dupa amiaza,in zona Piata Doina,mi-a venit rau,am reusit sa opresc masina si sa cer salvarea !In doar 4-5 minute a venit echipajul care cu DARUIRE,PROFESIONALISM si PROMPTITUDINE m-a transportat la urgente la Spitalul judetean ,acolo unde o….armata de oameni EXTRAORDINARI alergau si preluau alti pacienti ca adusi cu Salvarea, ca simine!Totul cu bun simt si daruirea pe care nici nu am visat-o!Timp de trei ore m-au asistat,mi-au facut toate investigatiile CU PROFESIONALISMUL p[entru care le multumesc! In pragul noptii eram in mijlocul familiei!Pentru asta intreb Romania:Acesti oameni sunt rasplatiti SUFICIENT financiar,material si cu RESPECTUL cuvenit?Dati-mi voie sa raspund tot eu:Nici pe departe,altfel nu ar fi obligati sa iasa in strada sa-si ceara drepturile de la o clasa politica….NESIMTITA,NELEGALA si PROFITOARE!!!!Avem bani pentru toate mofturile politicienilor luxul in care se lafaie din munca noastra,,pentru a acoperi(cu legi …strambe !) faradelegile lor dar nu avem pentru cei care salveaza vieti si formeaza(in scoli!) caractere si oameni!Intrebarea unui om care, datorita interventiei medicale de nota 10 de ieri poate sa o puna acum, este:pina cand mai suportam?Pina cand vom muri in case,spitale si pe strazi,pentru ca indivizi,egoisti,profitori si pusi pe capatuiala vor indeparta din tara astfel de oameni dedicati meseriei si pasiunii lor?Sper ca viitorul sa-mi dea un raspuns pozitiv temerilor care ma(si ne!)incearca!