Programul principalelor institutii publice din Timisoara, in perioada sarbatorilor de iarna

TIMISOARA. Principalele institutii publice si-au stabilit programul cu publicul, in perioada sarbatorilor de iarna, avand in vedere ca luna decembrie este o luna cu multe zile libere.

CITESTE SI: Drum important de la iesirea din Timisoara, ce urma sa fie largit la 4 benzi de circulatie, in blocaj din cauza primariei 

Consiliul Judetean Timis isi suspenda programul de lucru cu publicul si audientele incepand cu data de 18 decembrie 2017, urmand ca acestea sa fie reluate din data de 8 ianuarie 2018.

Modificarea programului se face avand in vedere ca in cea de-a doua jumatate a lunii decembrie Consiliul Judetean Timis si institutiile subordonate organizeaza o serie de manifestari dedicate Revolutiei din Decembrie 1989 si sarbatorilor de iarna („Alaiul colindatorilor”, „Traditii de iarna in Timis si Banat”, „Festivalul de datini, colinde si obiceiuri de iarna”) si ca tot in aceasta perioada sunt programate sa se desfasoare activitati curente necesare incheierii anului (arhivarea documentelor, intocmirea rapoartelor de activitate, etc.).

***

Primaria Municipiului Timisoara isi suspenda programul cu publicul intre 25 decembrie 2017 si 8 ianuarie 2018. Ultima zi de lucru cu publicul va fi vineri, 22 decembrie 2017, programul urmand sa fie reluat in 8 ianuarie 2018.

In acest interval se vor desfasura activitati curente specifice la final de an (arhivarea documentelor, intocmirea de rapoarte, revizii ale sistemelor informatice etc.). Astfel, la Serviciul Relationare Directa cu Cetatenii (camera 12), precum si la celelalte departamente, ultima zi de program cu publicul va fi 22.12.2017, iar prima zi lucratoare 8.01.2018, cu unele exceptii:

La Serviciul de Evidenta a Persoanelor Timisoara in perioada 22 decembrie 2017-5 ianuarie 2018 se mentine programul normal de lucru cu publicul, iar Serviciul de Stare Civila va avea urmatorul program de lucru cu publicul:
Biroul inregistrari nasteri- in zilele 22 decembrie 2017, 27 -29 decembrie 2017, 3 – 5 ianuarie 2018, se lucreaza intre orele 8:30-12. Biroul inregistrari casatorii -in 22, 27-29 decembrie 2017 nu se lucreaza cu publicul, in 3 si 4 ianuarie 2018 se lucreaza intre orele 8:30-12, in 5 ianuarie 2018 nu se lucreaza. Biroul inregistrari decese –nu se lucreaza in 25 decembrie 2017 si 1 ianuarie 2018, se lucreaza in: 22 decembrie 2017, intre orele 8:30-12; in 23, 24 si 26 decembrie 2017, intre orele 10-12; in 27 si 28 decembrie 2017, intre 8:30-16, in 29 decembrie 2017, intre 8:30-12; in 30 si 31 decembrie 2017, intre orele 10-12; in 2 ianuarie 2018, intre orele 10-12; in 3 si 4 ianuarie 2018, intre orele 8:30-16; in 5 ianuarie 2018, intre orele 8:30-12. La Biroul eliberari certificate la cerere, Biroul transcrieri certificate de nastere / casatorie / deces, Biroul schimbari de nume, rectificari, mentiuni din strainatate nu se lucreaza in 22, 27, 30-31 decembrie 2017,1- 3 ianuarie 2018; se lucreaza in 28- 29 decembrie 2017, 4-5 ianuarie 2018, intre orele 8:30 – 12.

Directia Fiscala a Municipiului Timisoara -ultima zi de program cu publicul va fi 22.12.2017, programul fiind reluat in 15.01.2018, cu urmatoarele exceptii:

Biroul Consiliere Cetateni si Registratura si Biroul lmpuneri Mijloace de Transport vor prelua si vor inregistra toate declaratiile contribuabililor persoane fizice si juridice; Biroul Evidenta Contribuabili si Incasari Bugetare va incasa doar obligatiile constand in amenzi, incasarea impozitelor si taxelor locale va fi reluata din 15.01.2018; Serviciile de specialitate din cadrul Directiei Fiscale a Municipiului Timisoara vor elibera in perioada mentionata certificate de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale si alte venituri la bugetul local atat pentru persoane fizice, cat si juridice, doar pentru acele imobile pentru care nu este necesara prelucrarea informatica a datelor patrimoniale si/sau nu este necesara achitarea obligatiilor restante. Cererile de eliberare a certificatelor de atestare fiscala pot fi depuse pana in 22.12.2017, activitatea de intregistare a cererilor urmand a fi reluata din 15.01.2018. in cazul persoanelor fizice, certificatul de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale si alte venituri la bugetul local va fi eliberat in baza evidentei platilor existente la data de 22.12.2017. Avand in vedere dispozitiile art. 159 alin. 5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, conform carora pentru bunul ce se instraineaza proprietarul bunului trebuie sa achite impozitul datorat pentru anul in care se instraineaza bunul, certificatele de atestare fiscala eliberate in cursul lunii decembrie din anul fiscal 2017 pentru instrainarea dreptului de proprietate asupra cladirilor/terenurilor/mijloacelor de transport sunt valabile pana la data de 31.12.2017.

Directia Cladiri Terenuri si Dotari Diverse – Biroul garaje, cimitire, coserit si spatii utilitare isi va suspenda programul cu publicul din 22.12.2017 pana in 8.01.2018. Exceptie face Casieria din bd. 3 August 1919 nr. 17, unde orarul pentru concesionarea locurilor de veci va fi: 25 si 26.12.2017 -inchis, 27 si 28.12.2017-deschis intre orele 9 -12, 29.12.2017- inchis, 1 si 2.01.2018-inchis, din 3.01.2018 pana in 5.01.2018, deschis intre orele 9 -12. Programarea curatarii cosurilor de fum pentru persoanele care au incheiata conventie de coserit se va face telefonic la numarul 0256-433211 in intervalul orar 8,30-16.

Centrul de Informare Turistica-programul de lucru intre 18.12.2017 – 15.01.2018 va fi: luni-vineri, intre orele 10 -18; sambata, intre orele 10 -14; duminica-inchis. in 25-26.12. 2017 si 1-2.01.2018 va fi inchis.

Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara-la Cantina Sociala din cadrul Complexului de servicii „Sf. Francisc” in 22 – 25 decembrie 2017 -liber, in 26 – 29 decembrie 2017 -program normal, 1 ianuarie 2018 -liber, 2 ianuarie 2018 -program normal.

Celelalte servicii vor avea program obisnuit de lucru, cu exceptia sarbatorilor legale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.