Descinderi la magazinele de pe Brancoveanu, din Timisoara. Ce au facut proprietarii cand s-au trezit cu pompierii la usa

TIMISOARA. Pompierii au descins in pravaliile de pe strada Brancoveanu, pentru a se asigura ca au toate avizele necesare privind securitatea la incendiu. Printre cladirile verificate in acest an s-a numarat si Sara Center, cladirea mistuita de flacari duminica dimineata.

CITESTE SI: Medicii care fac minuni la Timisoara. O noua operatie in premiera nationala 

Pe parcursul acestui an, pompierii au controlat sase magazine de pe Brancoveanu, printre care si doua din Sara Center.

Atunci, pompierii au constatat, la toate magazinele controlate, 16 deficiente privind apararea impotriva incendiilor, pentru care s-au aplicat trei amenzi in valoare totală de 5.500 lei și 13 avertismente. Numai la Sara Center au fost aplicate doua amenzi de 3.000 de lei si doua avertismente.

In urma controalelor, pompierii au gasit improvizatii la instalatia electrica, iar stingatoare de incendiu erau expirate. De asemenea, nu a fost solicitata si obtinuta autorizatia de securitate la incendiu.

Pompierii au facut si cinci instruiri, pe perioada controalelor.

Totodata, pompierii spun ca pentru Sara Center, imobilul care a ars duminica, nu a fost solicitata si nici nu s-a obtinut autorizatia de securitate la incendiu.

CITESTE SI: Legendele muzicii la concert Rock for Revolution la Timisoara. Cine urca pe scena in 20 Decembrie

Pentru obiectivele existente înainte de anul 1996 autorizația de securitate la incendiu se solicită și obține doar în situația în care au fost executate lucrări de modificare şi/sau schimbare a destinaţiei construcţiei”, atrag atentia pompierii.

In continuare, pompierii anunta ca vor face controale pe Brancoveanu, insa, spun ei, atunci cand deschid usa primului magazin, ceilalti comercianti isi opresc activitatea.

O particularitate a controalelor de prevenire în această zona o constituie faptul ca in momentul în care inspectorii de prevenire intrau intr-un obiectiv, ceilalti operatori economici isi sistau activitatea activitatea și paraseau imobilul. Activitatea de verificare se va executa zilnic pana la verificarea tuturor spatiilor comerciale din această zona pentru a preintampina producerea altor evenimente care se pot solda cu pierderi de vieti omenesti și importante pagube materiale”, mai transmit cei de la ISU.

CITESTE SI: Foc de artificii ca-n filme, ratat intr-un oras din Timis. Ce s-a intamplat 

Duminica dimineata un incendiu puternic a cuprins o cladire ce adaposteste mai multe magazine de tip bazar, iar incendiul s-a extins si la imobilul vecin. Peste 40 de pompieri din Timisoara, Lugoj, Buzias si Deta au intervenit, iar in timp ce acestia stingeau flacarile au gasit o victima carbonizata. Un om al strazii care s-a adapostit aici, peste noapte.

In urma cercetarilor s-a stabilit ca focul a izbucnit in spatiul improvizat unde a fost gasita victima, iar cauza probabila a incendiului este efectul termic al curentului electric.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.