A luat foc un tren la Timisoara. Zeci de calatori inspaimantati. Foto

TIMISOARA. Calatorii unui tren care abia plecase din Timisoara au tras o spaima sanatoasa duminica seara.

CITESTE SI: Comuna care ii ia fata Timisoarei. Unde ne vom putea relaxa vara asta 

O garnitura de tren a companiei RegioTrans abia plecase din gara la Timisoara, cand mecanicul a observat ca iese fum din zona in care se afla motorul locomotivei. Acesta a oprit garnitura in statia Ronat si a sunat urgent la 112 pentru a solicita interventia pompierilor.

Cele doua vagoane ale trenului in care se aflau 25 pasageri, au fost decuplate, iar oamenii au coborat in siguranta din ele.

ISU Timis a fost solicitat sa intervina pentru stingerea unui incendiu la un tren Regiotrans, la compartimentul motor, in Gara Ronat – Timisoara. Au fost decuplate 2 vagoane, in care se aflau 25 calatori care s-au autoevacuat in siguranta. La locul interventiei s-au deplasat doua autospeciale de stingere cu apa si spuma, o autocisterna, o autosanitara SMURD si echipaje din cadrul Politiei Transporturilor. Nicio persoana nu a necesitat îngrijiri medicale„, au transmis reprezentantii ISU Timis.

Incendiul a fost lichidat, iar pompierii lucreaza in continuare pentru a stabili cauzele producerii incendiului.

Calatorii au fost preluati de o alta garnitura si transportati catre destinatie.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.