Verde pentru ridicarea unui nou bloc ANL la Timisoara. Cate vor fi facute in scurta vreme

TIMISOARA. La inceputul anului 2017 Primaria anunta ca Agentia Nationala pentru Locuinte urma sa construiasca la Timisoara mai multe blocuri in zona Ion Ionescu de la Brad. Ridicarea primului dintre acestea poate incepe.

CITESTE SI: Aplicatia care i-a confirmat lui Nicolae Robu ca transportul in comun in Timisoara e praf. Ce spun timisorenii despre tramvaie, autobuze si troleibuze

Am semnat astazi autorizatia de constructie pentru blocul ANL din zona Ion Ionescu de la Brad destinat celor care lucreaza in domeniul sanatatii. Este primul bloc de locuinte din acea zona. Se vor face 4. Un bloc va avea 6 etaje. Demisol, parter, si 6 etaje si cuprinde 30 de apartamente„, a anuntat marti primarul Nicolae Robu.

Locuintele ANL din acest imobil vor fi destinate tinerilor care lucreaza in domeniul Sanatatii, medici, asistenti, infirmiere, samd. Municipalitatea trebuie sa puna la punct retelele de utilitati, dar si amenajarile ce vor fi realizate in jurul blocului.

Conform documentatiei aprobate in Consiliul Local, valoarea investitiei in utilitati este de aproape 80.000 de euro, iar durata de realizare a lucrarilor este estimata la doua luni.

Pe langa acest imobil, ANL va mai ridica alte trei identice. Al doilea va fi destinat tinerilor care lucreaza in invatamant, iar ultimele doua vor fi destinate tinerilor in general.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.