Scurt traseu de vizitare a manastirilor de langa Timisoara, la sfarsit de saptamana

TIMISOARA. Langa Timisoara, pe o raza de aproximativ 50 de kilometri, se afla mai multe manastiri ce pot fi vizitate mai ales la final de saptamana si mai ales pe timp de iarna, cand vremea nu permite iesiri prelungite la iarba verde, de pilda.

Prima manastire pe care va propunem sa o vizitati este Manastirea Cebza, aflata la 35 de kilometri de Timisoara. Traseul pana la aceasta manastire este unul simplu, urmand DJ591A pana dupa Peciu Nou, iar inainte de Giulvaz spre dreapta, pe DJ693B.

Biserica manastirii se afla chiar in cimitirul parohial, la marginea satului. Despre momentul constructiai acestui lacas de cult nu se stiu prea multe. Primele informatii se afla in istoriografia straina care vorbeste de existenta unui vechi locas de inchinare si de izvorul aflat sub altarul bisericii, considerat de credinciosi ca avand puteri vindecatoare. Traditia atribuie bisericii manastiresti de la Cebza origini mult anterioare secolului al XVIII-lea, actuala constructie fiind continuatoarea mai multor inaintase, care au fost ridicate pe locul celei de astazi.

Traseul nostru continua pe acelasi drum, pana la Deta (prin Ciacova unde poate fi vizitata Cula, apoi prin Ghilad), apoi pe DN59B, pana la Banloc, iar in Banloc, chiar din centrul comunei se parcurge drumul comunal care duce spre Partos. Aici vizitam Manastirea Partos, aflata chiar in zona centrala a satului.

Cea mai veche menţiune documentara ce ne este cunoscuta despre acest asezamant monahicesc dateaza din 1571, dupa 19 ani de la ocuparea Banatului de catre turci, cand ieromonahul Laurentiu, aflat in drum spre Brasov si Alba Iulia, zaboveste timp mai indelungat aici si face danie o tiparitura din 1562. Tot aici a trait si sfantul Banatuui, Iosif cel Nou de la Partos. Manastirea i-a fost mormant, insa acum moastele lui sunt la Catedrala Mitropolitana din Timisoara.

Dupa ce am vizitat Manastirea Partos, urmatoarea oprire este langa Gataia. Urmam traseul Banloc – Deta (DN59), apoi Deta- Gataia- Semlacu Mic (DJ588A). Aici vizitam Manastirea Saraca.

Momentul exact al intemeierii manastirii nu se cunoaste, dar prima atestare documentara dateza din anul 1270. Mai tarziu, la inceputul secolului al XV-lea, surse franciscane mentioneaza manastirea, numind-o „pepiniera de schismatici”, cu alte cuvinte, centru de rezistenta la incercarile de catolicizare a crestinilor din Banat. La inceputul secolului al XVIII-lea manastirea adapostea o scoala, unde se invata pictura de icoane.

Ultima manastire pe care va propunem sa o vizitati, in cadrul acestui traseu este Manastirea de la Sag. De a Gataia va intoarceti spre Timisoara, pe DN59, iar in localitatea Sag, drumul ce duce la Manastire este marcat spre dreapta.

Este ctitoria mitropolitului Vasile Lazarescu, din anul 1944. Desfiintata in timpul regimului comunist, a fost reorganizata de IPS Mitropolit Nicolae Corneanu. Prima biserica s-a construit aici intre 1968–1972. Pictura a fost executata de Victor Jurca din Lugoj, iar sfintirea lacasului s-a facut la 29 august 1972.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ca traseul să fie complet, adăugați și, Mânăstirea Sf. Gheorghe ( sat Mănăstirea, lângă Birda ) !!!