Profesorii vor pleca in concediu pe banii statului. Cadrele didactice din toata tara vor primi anul acesta vouchere de vacanta, conform unei Ordonante de Urgenta publicate in Monitorul Oficial. Finantarea va fi deschisa in luna februarie, astfel ca profesorii vor primi aceste tichete incepand cu luna martie, spune Ministrul Educatiei.
„Incepand cu luna viitoare, vom deschide finantarea pentru voucherele de vacanta. Avem 390 milioane de lei, pe care, conform legii, trebuie sa ii acordam pana in luna noiembrie. In luna februarie, vom face deschiderea, urmand ca, in functie de cum se organizeaza inspectoratele scolare, in lunile martie, aprilie, mai – eu as vrea ca in luna martie – sa fie platite toate voucherele de vacanta pentru toti profesorii, pentru ca asa ne-am angajat prin programul de guvernare, asa ii avem banii prinsi in buget si, din perspectiva finantarii, nu avem o problema”, a precizat Liviu Pop.