Al cincilea anotimp, la Aeroportul International Timisoara

TIMISOARA Sala de așteptare din zona plecări a Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara va găzdui o expoziție fotografica inedită.

În perioada 4 aprilie – 7 mai 2018, sala de așteptare din zona plecări interne este gazda expoziției de fotografie Al cincilea anotimp, realizată de Borco Ilin de la Muzeul Satului Bănățean. Expoziția surprinde momente ale satului bănățean în diferite anotimpuri.

”Această expoziție se armonizează foarte bine în sala de așteptare a Aeroportului. Acesta este locul în care, cei care pleacă în călătorie au timp să își adune gândurile și să intre în atmosfera satului bănățean tradițional. Poate fi o amintire frumoasă cu care se pleacă de la Timișoara”, a spus directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu.

”Este un anotimp care, în fiecare dintre noi, se întoarce mereu la el acasă. În care ai nevoie de ochi să simți și de inimă să vezi. Pe verande ne ordonăm gândurile. Prin verandă intrăm în casa noastră ca în propria inimă, intrăm și ieșim, intrăm și ieșim, parcă prin noi, parcă spre noi. Verandele, peroanele anotimpurilor noastre. Verandele, zborurile noastre, de acasă către un alt acasă și înapoi”, a spus fotograful Borco Ilin, organizatorul expoziției Al cincilea anotimp.

Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia este poarta de intrare a Banatului, un loc potrivit pentru a promova cultura și artiștii din această zonă. De aceea, aeroportul continuă să ofere spațiile din aerogară pentru artiștii plastici, muzee și organizează diferite evenimente culturale pentru a promova Timișoara și Banatul și a face cunoscute frumusețile acestor locuri pasagerilor care trec pragul aeroportului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.