EXCLUSIVITATE! Aveti grija cat platiti la taxi! Tariful de exterior este ilegal! Autoritatile au inchis ani de zile ochii, dar sunt decise sa termine mafia tarifelor

Acest taximetrist ar trebui sa-si modifice afisul privind tarifele pe care le aplica

Ani de-a randul timisorenii au fost obligati sa plateasca ilegal in plus pentru un serviciu obisnuit:  este vorba despre tariful de exterior afisat pe taxiurile care circula in Timisoara. Daca un kilometru in oras costa doar 1,69 lei, in afara orasului pretul pe kilometru, aproape se dubleza, fiind de multe ori si peste 2,39 lei.

Cei mai multi dintre taximetristi au pretul tarifului de exterior afisat pe usa masinii si toti spun ca habar nu au ca afiseaza un tarif ilegal. Cei care au sters tariful de exterior se fastacesc de cele mai multe ori: „Asa mi-a zis patronul sa-l dau jos, nu stiu, oricum eu ma grabesc”, ne-a declarat unul dintre putinii taimetristi care aveau afisat tariful de exterior pe masina sa. Neoficial insa, patronii de firme de taxi si-au dat seama ca fac o ilegalitate si risca amenzi, asa ca le-au cerut taximetristilor sa scoata acest tarif.

Patronii de taxi vor tarif de exterior

In legislatia aflata in vigoare niciun act nu face referire la tariful de exterior. Daca in legea taximetriei 265 din 2007 fiecare tarif este specificat clar: tarif de pornire, tarif de zi, tarif de noapte, tarif de stationare, niciun cuvant despre tariful extren, patronii marilor firme de taximetrie din oras spun ca nu e asa si ca e nevoie de un tarif extern, care mai mult este reglementat prin legea 38 a taximetriei din 2003. „Nicio lege nu interzice tariful de exterior. S-a omis din denumire in legea din 2007, dar a fost reglementat in 2003. Oricum, din cate am inteles se va face o noua lege care va reglementa clar acest tarif”, spune Stefan Ciocsan, unul dintre patronii firmelor de taxi din Timisoara. Pentru a arata ca de fapt tariful de exterior nu doar ca ar fi legal, dar este si in beneficiul clientului si nu in cel al taximetristului, Ciocsan a explicat ca in cazul unei curse de exemplu pana la Sag, acesta are doua optini. „Pentru ca legea ii permite va poate pune ceasul din momentul in care a preluat cursa de pe statie, sau va taxeaza din momentul in care va preia, cu tarif de exterior. Pentru buzunarul clientului, varianta a doua ar fi cea mai buna, pentru ca plateste doar curse cat a fost in masina”, a explicat acesta.

Unul dintre putinii taximetristi din Timisoara aflat in legalitate

 

Primaria si sindicalistii isi dau mana pentru a starpi tariful de exterior

 

Daca pana acum au trecut cu vederea faptul ca taximetristii folosesc tariful de exterior, cei din primarie vor sa starpeasca fenomenul. „Tariful de exterior a fost introdus de unii operatori de taximetrie, dar acest tarif nu este in conformitate cu aspectele legale. Noi am avut discutii cu operatorii de taxi si urmeaza sa le facem adrese in perioada asta si sa se alinieze legii. Practic exista doar tarife de zi si noapte, nu de exterior”, spune Adrian Colojoara, sef Birou Siguranta Circulatiei. Reprezentantii primariei anunta ca toti cei care nu s-au aliniat la normele legale vor risca chiar sa-si piarda autorizatia de taxi.

Reprezentantii sindicatului din taximetrie spun ca stiu de aceasta problema mai ales ca este ilegal un astfel de tarif, insa nu au ce le face colegilor care aplica acest tarif. „Este o intelegere tacita intre cei de la Primarie si dispecerate pentru a nu fi un tarif unitar mai mare, au bagat acest tarif de exterior. Practic, tariful de exterior nu ar trebui sa existe. De fapt, legal, el nu exista. Eu va recomand ca in momentul in care mergeti cu taxiul si vi se pune tariful de exterior sa mergeti la primarie si sa faceti reclamatie”, spune Savu Cristea, unul dintre liderii taximetristilor din Timisoara.

Unii taximetristi pun tariful de exterior, altii nu

Pentru a vedea daca se aplica tariful de exterior, reporterul Opinia Timisoarei a luat in doua zile diferite doua masini de taxi, de la aceeasi firma pentru o cursa in localitatea Giroc. La prima cursa din zona centrala, soferul de taxi a schimbat tariful de exterior imediat la iesirea din Timisoara. Cand i s-a atras atentia ca e ilegal, taximetristul a explicat sec: „O fi la ei la Bucuresti, nu aici”. A doua cursa pe acelasi traseu, intr-o alta masina, taximetristul a mers fara a pune ceasul pe tarif de exterior. Explicatia a fost una simpla: „Nu mai are rost pentru un kilometru sa schimb tariful. Nu ma imbogatesc eu din atata”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. desteptilor- clientul vine de la cap 15 cum spunem noi taximetristi IN GIROC SAT VA ROG pret fara exterior 6 ron ,las clientul si ce fac vin inapoi in cea mai apropiata statie CAP 15 nu.INTREBARE CE AM CASTIGAT DIN ACEASTA CURSA.SANTETI BUNI DE RASCAIT C…. SI SA PUTA NU VORBITI DACA NU STITI .VOI STITI NUMAI SEFU DA BANI DE BENZINA SEFU SA STRICAT MASINA SEFU DA.MI MASINA SA MA PLIMB VAI SI AMAR

  2. Cat costa un taxi pana la de la ibanesti pădure la Urziceni