TIMISOARA. La mai bine de o ora de la aflarea sentintei, dupa ce a savurat vestea de la instanta suprema, unde a castigat procesul cu ANI, Nicolae Robu a tinut sa faca si o declaratie prin care sa-i puna la punct pe toti cei care nu credeau in victoria avocatilor sai.
Mai mult, ii acuza pe judecatorii de la Curtea de Apel Timisoara de incorectitudine.
„Nu mor caii cand vor cainii. Cainii au latrat destul pana acuma si vor latra si in continuare, probabil. Cred ca toata lumea are capacitatea sa inteleaga, unii se pot autorecunoaste, altii ii recunosc. Iata ca, dupa 2 ani, un proces pe parcursul caruia am fost mereu hartuit si blasfemiat si mi s-au facut diverse preziceri, s-a dovedit ca si in aceasta pozitie in care eu am fost, eu am fost corect, am respectat legea. In tot ce am facut, am avut un respect total pentru lege. Sunt exigent cu mine insumi si cu ceilalti din jurul meu. Vreau sa facem bine ce avem de facut, dar trebuie sa aveti in vedere ca trebuie facut totul strict legal. Eu insumi am fost si voi fi preocupat sa respect legea. Am avut parte de acest proces, nu e cazul sa vorbesc de detalii. Am fost ales in 2008 rector, apoi senator, intr-un cadru legal. Am fost ales ulterior presedinte PNL Timis si asta imi era permis in cadrul legal respectiv, de la acel moment. Dupa 3 ani cineva si-a permis sa schimbe legea, lasand o mica ambiguitate.
Dupa ce la CA Timisoara am avut parte de o judecata incorecta, nu stiu cine, nici nu ma intereseaza, a spus ca el stie ce sentinta se va da. Iata ca la ICCJ am avut parte de judecatori care isi onoreaza aceasta nobila profesie.
Am toate motivele sa cred ca ANI a actionat la comenzi politice, dar nu vreau sa mai fac vreun comentariu, nu are niciun rost. Din moment ce ANI a anuntat pretinsa incompatibilitate tocmai in ziua in care mi-am anuntat intentia de a candida la Primaria Timisoara. Intamplator, in acea dimineata s-a anuntat ca sunt incompatibil. S-a produs o perdea de fum si nu s-a mai vorbit de evenimentul de atunci, ci de incompatibilitate. Indiferent de ce a fost atunci, sper ca ANI sa functioneze corect macar pe viitor„, a declarat primarul Timisoarei, Nicolae Robu.
Va reamintim, luni, judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au dat sentinta definitiva si irevocabila in procesul pe care primarul Timisoarei Nicolae Robu il avea cu Agentia Nationala de Integritate. Aceasta din urma a inotcmit un raport in care arata ca edilul a fost incompatibil in perioada in care activa ca rector al Politehnicii Timisoara si ca senator al Romaniei. Magistratii ICCJ au decis luni sa-i dea castig de cauza lui Nicolae Robu.
Pareri
corect era sa spui ca ANI a gresit. cu tot respectul, cind spui ca esti persecutat, asta duce cu gindul la alte probleme.
cred ca timisorenii isi doresc un primar discret, care sa apara in presa de paste, craciun, revelion si ziua orasului, in rest sa taca si sa faca.
succes!
Vreau să îi mulțumesc d-lui Primar și este singurul primar de la revoluție încoace pe care îl tot văd prin oraș, presă, în Primărie, dar vreau să reamintesc și o spun cu sinceritate, eu personal locuiesc din anul 2006 și până în prezent dar vreau să complectez un singur lucru eu personal nu știam cine este primarul Timișoarei se tot auzea de Gheorghe Ciuhandu, dar eu personal nu îl nunoșteam ca și cetățean al acestui oraș, mă bucur că totuși avenit cineva care chiar își dorește să lase ceva după el, felicitări d-le. primar și vă susținem noi timișorenii.