TIMISOARA. Primaria Timisoara aloca 1 milion de lei pentru proiecte sportive in 2021.
Finantarea se adreseaza structurilor sportive constituite ca persoane juridice de drept privat/public fara scop patrimonial, detinatoare ale certificatului de identitate sportiva, inscrise in Registrul Sportiv si afiliate la federatii sportive nationale pentru sporturi de performanta sau la Asociatia Judeteana “Sportul pentru toti’’.
Un solicitant poate depune in cadrul acestui apel de finantare un singur proiect. Bugetul apelului este distribuit astfel:
• 400.000 de lei sunt alocati proiectelor din programului national de promovare a sportului de performanta;
• 400.000 de lei sunt alocati proiectelor din programul national ‘’Sportul pentru toti’’;
• 200.000 de lei fond de contestatii.
Inscrierile au inceput in 13 august si se vor incheia in 30 august, si se pot face pe site-ul beta.primariatm.ro/centrul-de-proiecte/apel-4-2021-sport. Aici gasiti toate informatiile si documentele necesare aplicarii la acest apel de finantare.
Evaluarea si selectia proiectelor va fi facuta de catre comisii formate din evaluatori specialisti, din Timisoara sau externi. Pana la incheierea inscrierilor, municipalitatea cauta si specialistii care sa faca evaluarea proiectelor depuse. Acestia trebuie sa aiba experienta de minim 3 ani si cunostinte in domeniul finantarilor publice.
„Invitam organizatii sportive si specialisti evaluatori sa ni se alature, conform calendarului pe de site-ul nostru, in dezvoltarea comunitatii sportive prin proiecte care sustin si promoveaza sportul de performanta, de recreere sau de masa in Timisoara. Urmeaza si apelul dedicat proiectelor de tineret, prin care vor putea fi finantate mai multe initiative locale’’, transmite Alexandru Boca, inspector programe si proiecte al Centrului de Proiecte al Municipiului Timisoara.