Guvernul va adopta o Ordonanta de Urgenta pentru plata personalului care va administra vaccinul din cadrul campaniei nationale anti-COVID. Anuntul a fost facut de ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu.
CITESTE SI: Starea de alerta, prelungita din nou in Romania. Raed Arafat despre deschiderea scolilor
Proiectul de act normativ propune 100 de lei pe ora pentru medici, 50 de lei pentru asistente si 25 de lei pentru registratori. Este vorba de personal medical care va sta peste program sa administreze vaccinul. De asemenea, vor fi platiti si medicii de familie, acestia fiind considerati „un pilon esential”.
„Pe de o parte, o problema este aceea a personalului vaccinator (…) Aceasta problema este una mai mare sau mai mica in functie de locurile din Romania, dar ce trebuie sa ne asiguram este ca are cine face asta pentru întregul program. Ganditi-va ca este cea mai mare provocare a Romaniei. A fost semnalat din mai multe locuri din tara ca s-ar putea sa fie greu sa asiguri un orar atat de dens”, a afirmat, vineri seara, la Digi 24, Vlad Voiculescu.
Ministrul a declarat ca, in ultima sedinta de Guvern, a fost prezentata in prima lectura o OUG pentru plata personalului vaccinator, actul normativ urmand a fi adoptat în urmatoarea, scrie hotnews.ro.
„Sumele propuse in OUG – dar sunt mai degraba propuneri – 100 de lei pentru medici, cu un bonus pentru medicul coordonator, 50 de lei pentru asistenta si 25 de lei pentru registrator, sume pe ora. Sunt sume brute”, a spus ministrul Sanatatii.
Seful de la Sanatate a precizat ca si medicii de familie, considerati „un pilon esential” in campania de vaccinare vor fi platiti, dar nu s-a discutat inca despre sume.