Impact violent intre doua masini vineri, pe un drum din Arad.
Doua masini s-au izbit in localitatea Barzava, iar in urma accidentului un om a murit, iar alti doi au ramas blocati in caroseriile zdrobite.
Martorii au sunat la 112, iar la fata locului au ajuns echipaje ale pompierilor, politiei si ambulantei. A fost nevoie de interventia descarcerarii pentru scoaterea ranitilor, care sunt in stare grava.
La fata locului a fost solicitat si elicopterul SMURD.
Din pacate, pentru unul dintre cei doi soferi implicati in accident, de 77 de ani, medicii nu au mai putut face nimic, decat sa constate decesul. O femeie in stare grava a fost preluata de elicopterul SMURD si transferata la spital, iar al doilea sofer, un barbat de 87 de ani, a fost preluat de ambulanta.
Politistii au deschis o ancheta si incearca sa stabileasca cu precizie cum s-a produs nenorocirea.
UPDATE: Si al doilea sofer implicat in accidentul de la Barzava a murit la spital.
„Din primele cercetari a reiesit ca un barbat de 87 de ani, din comuna Barzava, in timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, in localitate, a intrat in coliziune cu un alt autoturism, condus de un barbat de 77 de ani, din judetul Timis. In urma impactului a rezultat decesul ambilor conducatori auto si ranirea grava a unei pasagere. Cercetarile sunt continuate de politisti intr-un dosar penal, intocmit pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa„, au transmis reprezentantii IPJ Arad.