TIMISOARA. Se anunta un an foarte greu pentru soferii timisoreni. 2013 vine cu lucrari la toate pasajele peste calea ferata din oras, dar si cu lucrari noi de infrastructura.
Potrivit primarului Nicolae Robu, cu siguranta in primavara anului 2013 va incepe constructia subpasajului de la Michelangelo. „In primavara incep lucrarile la Michelangelo. Acum este in faza finala licitatia pentru contractarea executantului”, spune Robu. Lucrarile trebuiau sa inceapa, de fapt, anul acesta.
Totodata, tot cam prin primavara vor incepe si largirea pasajelor peste calea ferata. Vorbim de Popa Sapca, dar si de pasajul Jiul.
„Incepem si largirea trecerii pe sub calea ferata la Popa Sapca, la 4 benzi, dar si largirea trecerii pe sub calea ferata la pasajul Jiul si transformarea strazii in strada cu 4 benzi. Circumvalatiunii va avea 5 benzi la racordul cu Republicii. Vom face un subpasaj pe sub liniile de cale ferata in zona Solventul”, precizeaza Nicolae Robu pentru www.opiniatimisoarei.ro.
Edilul-sef al Timisoarei ne asigura ca toate aceste lucrari vor incepe in 2013. Mai mult decat atat, dupa ce va reusi sa demoleze acvariul, se va da startul realizarii pasajului subteran din fata Operei, promite primarul.
„Toate aceste lucrari vor demara in 2013 si vom incepe sa lucram si la subpasajul auto din Piata Victoriei. Acest subpasaj este unul esential. Vom avea modificari radicale in ceea ce priveste traficul in Timisoara. Zona istorica va fi inconjurata de un inel foarte restrans, care va veni din zona Punctelor Cardinale pana la Materna, aici va parcurge subpasajul pe care il vom face pe sub Piata Victoriei. Urmatoarea portiune va fi pe bulevardul Bratianu pana la Banca Nationala, Hotel Continental. In continuare, pe sub Bastion si din nou la Punctele Cardinale. Pe aici se va circula in sens unic pe 4 benzi, asta vrem sa facem. De aici vor fi ramificatii spre celelalte inele”, explica primarul Timisoarei pentru www.opiniatimisoarei.ro.
Tot in 2013 ar urma sa inceapa si lucrarile de reabilitare a zonei Cetate, dar si la controversatele parcari subterane. Inca se cauta firme care sa se asocieze cu municipalitatea pentru acestea.
Daca toate aceste promisiuni ale primarului se implinesc, este clar ca traficul va fi dat peste cap si soferii vor avea zile destul de grele. Cum vrea sa rezolve edilul problema?
„Va fi greu in trafic, incercam sa gestionam situatia cat mai bine, dar o perturbare inevitabil va fi. Vom crea o artera alternativa de circulatie pe axa sud-nord, prelungim bulevardul Sudului incat sa asiguram o iesire in zona Pestalozzi”, explica Robu.
Ramane de vazut cum se va putea lucra la toate aceste proiecte deodata si daca intr-adevar vor incepe, tinand cont ca majoritatea au fost programate sa inceapa in 2012, insa au fost amanate pe 2013.