Opinia Timisoarei

25.000 de oameni s-au bucurat de cele trei zile de Flight Festival de la Timisoara. Foto si video

TIMISOARA. Prima ediție Flight Festival, desfășurată la Aerodromul Cioca din Timișoara între 27 și 29 septembrie 2019, a fost una de succes, cu aproximativ 25000 de persoane participante în cele trei zile de eveniment.

Flight Festival a fost o fuziune între muzică, artă și tehnologie. Standurile partenerilor care au format zona de tech, au atras tinerii care erau curioși să descopere noile tehnologii (VR și AR) și să se întreacă în ultimele jocuri video. Instalațiile de new media au fost prezente în fosta clădire administrativă a aeroportului și au atras zeci de oameni dornici să exploreze galeria digitală de artă contemporană Flight Facility – instalații pentru mișcarea corpului activate de senzori, prin care oamenii porneau într-o călătorie imersivă.

 

Copiii s-au bucurat de ateliere de pictură, de confecționare de zmeie sau modelaj în lut, în timp ce părinții lor au urmărit proiecții de film într-o ediție pilot a unui nou festival de film, produs de Cristian Mungiu. Discuțiile despre film și tehnologie, i-au adus împreună pe Irina Margareta Nistor, Domnica Cîrciumaru și Dumitru Prunariu – primul român care a zburat în spațiu.

 

Ziua de duminică a adus proiectul special Orchestrate – un concept inovator de dezvoltare personală, unde 150 de adulți au învățat să cânte la un instrument muzical ca să descopere ce înseamnă spiritul de echipă. S-a cântat Carmina Burana, iar unul dintre violoniști a fost tot Dumitru Prunariu, care a arătat cu această ocazie că are și veleități de artist liric.

Scena principală a produs cea mai mare bucurie – The Motans, Grasu XXL, Guess Who, Macanache & The Putreds, Vama, Brooks, Dirty Nano și ATB, fiind cei care au adunat mii de oameni într-o atmosferă de zile mari. Scena retro a fost un succes – muzica anilor 70, 80 și 90, condimentata cu hiturile anilor 2000, fiind pe placul multor participanți la eveniment. DJ-ii de pe scena cu muzică electronică (Sky Stage) au energizat iubitorii genului până la orele mici ale dimineții.

Suntem foarte fericiți că timișorenii au ales să-și petreacă acest weekend alături de noi și că toată lumea s-a simțit atât de bine la eveniment. Flight Festival 2019 este doar începutul. Le mulțumim tuturor pentru votul de încredere acordat în aceste zile și abia așteptăm să ne revedem anul viitor.” a declarat Vlad Gârboni, directorul artistic al festivalului (Fundația Academică Culturală Timișoara).

VIDEO: George Stefanita

Exit mobile version