TIMISOARA. Cumparate inca de anul trecut de Consiliul Judetean Timis, si doar una deja functionala, langa Palatul Administrativ, 3 parcari de biciclete sub cheie vor fi transferate serviciului Timpark din subordinea Primariei Timisoara. Acesta le va primi in folosinta pentru 10 ani si va decide unde anume vor fi amplasate in cartierele orasului ca sa fie utilizate de catre cetateni.
Consilierilor judeteni le va fi supusa spre aprobare aceasta hotarare in sedinta de saptamana viitoare.
Parcarile inchise de biciclete, in valoare de 360.000 de lei, au fost achizitionate inca de anul trecut. Prima a fost asezata in vecinatatea Consiliului Judetean, iar celelalte doua vor fi livrate in momentul in care Timpark va stabili amplasamentele.
Cea functionala are 12 locuri si kit de service, adica surubelnite si chei de reglat diferite componente, precum si o pompa de aer. Si ea va fi mutata odata cu celelalte doua dupa transferarea catre Serviciul de parcari al primariei.
Acestea sunt primele parcari publice sub cheie pentru biciclete la Timisoara. Ramane de vazut cat de repede se va ocupa Timpark de alegerea amplasamentelor din cartiere pentru ca biciclistii sa se poata folosi de ele, ca sa nu-si mai tina bicicletele in scari de bloc ori chiar in apartamente.