TIMISOARA. La mijlocul lunii septembrie, Tribunalul Timis il condamna pe ucigasul Ionel Boldea la 30 de ani de inchisoare, dupa ce a zdrobit in bataie doi soti in parcul din Faget in vara lui 2019.
De altfel, acesta a fost condamnat pentru mai multe infractiuni, printre care omor calificat, tentativa de omor, lovire si alte violente, ultraj si conducerea unui autovehicul sub influenta alcoolului sau a unor substante.
Ionel Boldea a primit nu mai putin de 7 pedepse:
Sentinta Tribunalului Timis ”contopeste cele sapte pedepse cu inchisoare stabilite prin prezenta sentinta si aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 25 (douazecisicinci) de ani inchisoare, la care adauga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (19 ani), respectiv un spor de 6 (sase) ani si 4 (patru) luni inchisoare, rezultand 31 de ani si 4 luni inchisoare, in final inculpatul urmand a executa pedeapsa rezultanta de 30 (treizeci) de ani inchisoare in regim de detentie, ca urmare a aplicarii dispozitiilor art. 60 Cod penal privind maximul general al pedepsei inchisorii”.
Nemultumit de decizie, Ionel Boldea, in 16 septembrie, a atacat-o la Curtea de Apel Timisoara, iar acum judecatorii au dat sentinta definitiva in acest caz.
Magistratii de la Curtea de Apel au hotarat in 10 decembrie sa respinga apelul ucigasului si au mentinut pedeapsa decisa de colegii de la Tribunal.
***
Va reamintim, in dimineata zilei de 3 iulie 2019, doi soti faceau miscare la niste aparate de fitness montate intr-un parc din Faget, cand Boldea s-a napustit asupra lor si i-a batut cu salbaticie. Pe barbat l-a ucis pe loc, iar pe femeie a abandonat-o intr-o balta de sange, iar aceasta s-a stins la spital in bratele medicilor.
Criminalul avea sa se urce mai apoi pe o bicicleta si a mers pana in localitatea Temeresti, unde a incercat sa patrunda cu forta intr-un birt. Inainte de acest moment a atacat alti oameni, aflati intr-un tractor, apoi o batrana ce i-a iesit in cale si pe care a lovit-o cu propriul baston.
Ucigasul a incercat sa se refugieze intr-o locuinta din Temeresti unde i-a cerut gazdei sa-l lase sa foloseasca baia sustinand ca a cazut cu bicicleta. S-a baricadat in baia locuintei, unde politistii l-au incoltit. A incercat sa scape, a fugit in curtea casei unde s-a urcat in masina proprietarului si a demarat in tromba pri portile inchise, aceasta in timp ce politistii trageau asupra lui focuri de arma. A reusit sa scape, a abandonat autoturismul intr-un sant si a fugit in padurea din apropiere. Cateva ore mai tarziu, noaptea, politistii l-au capturat intr-o alta masina pe care o furase si cu care se indrepta spre satul natal Bichigi.
Dupa o saptamana de la teribilele fapte, incatusat, Ionel Boldea a fost pus de politisti sa povesteasca ce-si aminteste la fiecare pas al atacului din parc, sa le arate ce a facut in fiecare moment, si mai ales cum i-a atacat pe cei doi soti. In cadrul reconstituirii, criminalul a fost dus mai apoi la Temeresti si Bichigi, pe traseul urmat pe cand fugea de politisti si pana cand a fost prins.
Iata mai jos imagini de la reconstituirea facuta de oamenii legii impreuna cu Ionel Boldea!
Ionel Boldea a fost atunci arestat preventiv, iar in decembrie 2019 el a fost trimis in judecata, la Tribunalul Timis.
VIDEO: George Stefanita