UPDATE: Presedintele CJ Galati, Nicolae Bacalbasa, spune ca autoritatile judetene au primit alerta de cod portocaliu cand „fenomenul era in plina desfasurare”, el spunand ca situatia impunea, de fapt, avertizare de cod rosu.
„Au functionat foarte bine sistemele de alarmare din comune, sirenele. Din pacate, noi am primit cod galben. Portocaliu a fost emis cand fenomenul de fapt era in plina desfasurare. Fara indoiala ca meteorologia este o stiinta pana la un punct exacta, dar situatia era de cod rosu„, a spus Bacalbasa in videoconferinta Comitetului pentru Situatii de Urgenta convocat la Guvern.
Presedintele CJ Galati le-a relatat celor prezenti despre cantitatea mare de precipitatii care a cazut in localitatile afectate, intr-un interval mic de timp.
„Forta de impact a fost extrem de mare. La Cuca, unde avem trei morti, e o chiuveta naturala pe care au venit torente, sunt automobile urcate in copaci. Nu a fost o zona extrem de mare, albiile majore ale raurilor nu au fost afectate, ci este numai un fenomen de torentialitate in conditiile unui debit de ploaie de pana la 150 de litri pe metru patrat„, a spus Bacalbasa.
El a mai precizat ca au fost suvoaie care au venit „ca lama de buldozer” si au ras totul in cale.
Totodata, presedintele CJ Galati a cerut Guvernului sa-i aloce de urgenta motorina pentru utilajele care actioneaza in zona afectata si apa, pentru ca in rest se „descurca”, el precizand ca s-au improvizat spatii de cazare in caminele culturale.
Opt persoane si-au pierdut viata, iar o alta este data disparuta, dupa ce au fost luate de viituri, in noapea de miercuri spre joi, in judetul Galati, a anuntat presedintele Consiliului Judetean Galati, Nicolae Bacalbasa, in sedinta comandamentului pentru situatii de urgenta convocata la Guvern.
________
UPDATE: Bilantul victimelor a ajuns la 8 morti. 17 localitati afectate, 500 de oameni evacuati. Premierul Victor Ponta a solicitat intrunirea Comandamentului pentru Situatii de Urgenta. A plouat in doua ore cat in 2 luni.
____
GALATI. Patru persoane, intre care un copil, si-au pierdut viata, iar o alta este data disparuta, dupa ce au fost luate de viituri, in noapea de miercuri spre joi, in judetul Galati, in timp ce peste 700 de case din 17 localitati din judet au fost inundate.
In unele zone din judet, cantitatile de precipitatii au fost de 110 l/mp, formandu-se viituri pe versanti.
„
Suhu si Geru. Viiturile au facut patru victime. In localitatea Cuca, doi barbati cu varste de 62, respectiv 85 de ani au murit inecati, o femeie de 74 de ani a decedat cel mai probabil in urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetita de opt ani a fost luata de viitura. De asemenea, o persoana este data disparuta in localitatea Grivita„, a declarat, joi dimineata, purtatorul de cuvant al Prefecturii Galati, Petrica Patilea, citata de stirileprotv.ro.
Potrivit acesteia, au fost inundate peste 700 de case si peste 500 de curti si gradini.
Conform raportarilor de la Prefectura Galati, cele mai mari pagube sunt in comuna Cudalbi, unde 500 case si tot atatea curti si gradini au fost inundate, iar 200 de persoane au fost evacuate din casele afectate de viituri. In localitatea Cuca, opt case au fost inundate, una fiind complet distrusa, 87 persoane au fost evacuate, 14 persoane fiind salvate dupa ce au fost surprinse de inundatii. In aceasta localitate doua poduri au fost distruse si mai multe portiuni de drum au fost afcectate.
Aproximativ 100 de case au fost inundate si in localitatea Costache Negri, aceleasi pagube inregistrandu-se si la Maciseni.
Ploile au mai produs pagube si la Tecuci, Corni, Foltesti, Mastacani, Rediu, Pechea si Grivita.
Reprezentantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Galati Eugen Chirita a declarat, la randul sau, ca in urma ploilor torentiale circulatia a fost partial blocata pe DN 26, intre localitatile Vladesti si Oancea, dar si pe DJ242, intre localitatile Chiraftei si Viile. Traficul feroviar pe ruta Galati-Barlad a fost blocat temporar intre Mastacani si Fartanesti din cauza terasamentul caii ferate, afectat de aluviuni
pe o portiune de aproximativ un kilometru.
In actiunea de salvare a oamenilor ale caror gospodarii au fost inundate au fost implicati 80 de pompieri 90 militari si 26 jandarmi din judetul Galati.