TIMISOARA. Primaria Timisoara a semnat contractul de finantare, in valoare de 4,5 milioane de euro, pentru Traseul Muzeal al Revolutiei din 1989. Banii provin din Planul National de Redresare si Rezilienta, iar cu ei mai multe puncte emblematice ale Revolutiei vor trece prin diverse interventii urbanistice.
Contractul a fost semnat de viceprimarul Ruben Latcau, la Bucuresti, la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei.
Mai multe puncte importante ale Revolutiei din ’89 vor suferi unele schimbari: Piata Maria, Podul Traian, Piata Victoriei, Piata Libertatii, Piata Sf. Gheorghe, Prefectura, zona Baile Neptun, Cimitirul Eroilor si Calea Martirilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentata si realitate virtuala, timisorenii si turistii vor putea retrai atmosfera acelor zile.
Practic, se au in vedere: montarea unor placute cu diferite inscriptii, crearea unei aplicatii dedicata turistilor si digitalizarea locatiile de pe traseu. Viitorul proiect va cuprinde si modernizarea unor pavaje pentru persoanele cu diferite probleme, iar mobilierul urban si marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locatiile
”Patrimoniul cultural al orasului va fi de asemenea valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistica moderna, crearea unei aplicatii dedicate vizitatorilor si digitalizarea locatiilor incluse în traseu.
Proiectul prevede si modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spatiul pentru toata lumea, prin iluminat public diferentiat, marcaj tactic, signaletica sonora si borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban si marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locatiile.
Caracterul locului va fi conservat si valorificat, iar pentru doua zone (Piata Maria si Consiliul Judetean) vor fi realizate studii de iluminat public complete si vor fi propuse solutii de iluminat ambiental. Tehnologia trece în prim-plan prin acest proiect”, transmite Primaria Timisoara.
Valoarea contractului de finantare este de 4,5 milioane de euro, respectiv 22,3 milioane de lei.