Prefectul de Timis, Mircea Bacala a incercat sa rezolve problema celor care cer sa fie reimproprietariti si a solicitat judetelor vecine ajutorul.
„Am transmis judetelor Arad, Caras-Severin, Hunedoara si Bihor o scrisoare in care le-am cerut daca pot sa ne ofere teren pentru improprietariri, dar raspunsul a fost negativ„, a declarat Mircea Bacala.
Conform prefectului de Timis, in Giroc e un deficit de 382 hectare de teren, in Dumbravita sunt 260 hectare, iar in Timisoara sunt 298 hectare, iar lista localitatilor cu deficit de teren continua cu alte cateva localitati din judet.
„Din pacate, legile fondului funciar au improprietarit persoane care nu au avut teren in trecut cum ar fi invatatorul din comuna, tinerii care au primit cate 5 ha de teren, veteranii de razboi sau revolutionarii. Numai saptamana trecuta am semnat alocarea a 64 de hectare de teren la Lugoj, pentru tot atatia revolutionari. Acolo am avut teren de la Ministerul Apararii Nationale. In schimb, la Timisoara sunt alti 300 de revolutionari care asteapta hectarul de teren. Problema e ca ei nu vor sa accepte teren la Secas sau Manastiur, acolo unde am avea disponibil si cer la Giroc, asa cum au primit partenerii lor„, a mai declarat Mircea Bacala.
Un alt exemplu dat de prefectul de Timis a fost cel din Gottlob, acolo unde in 2009 instanta a dat o hotarare definitiva si irevocabila care obliga primaria din localitate ca in 10 zile sa puna in posesie un proprietar.
„Problema e ca aceste sentinte sunt pline de daune pe care nu stiu cum le platim„, a mai spus Bacala.
In acelasi timp, Gheorghe Nastor, primarul din Gottlob, spune ca in total are de pus in posesie 20 de proprietari, din care 12 au sentinte judecatoresti.
„In total au cerut 457 de hectare, iar eu nu mai am niciun hectar disponibil„, a declarat Nastor.
Teren ar mai fi disponibil in judetul Timis, aproximativ 16.000 de hectare care sunt ale Administrarii Domeniului Public, dar acestea nu mai sunt disponibile in apropierea Timisoarei, ci in Secas si Manastiur, iar in cele mai multe cazuri proprietarii nu accepta sa primeasca teren in aceste localitati indepartate de Timisoara.