Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, ca in Romania se platesc in prezent sase indemnizatii de somaj de peste 3.000 de lei, cea mai mare, de aproape 6.000 de lei, revenind unui somer din judetul Botosani, fost director adjunct intr-o societate comerciala.
Pe locul doi in topul somerilor bine indemnizati, este un fost director economic din Satu Mare, care primeste lunar 4.023 de lei, fiind urmat de un alt fost director economic, din Bucuresti, care are o indemnizatie de somaj de 3.630 de lei.
Locul al patrulea din clasament este ocupat de un fost sef serviciu din judetul Ilfov, care primeste ca somer 3.082 de lei, iar pe locul al cincilea, cu o indemnizatie de 3.077 de lei, este un expert in forta de munca si somaj din Hunedoara.
Pe ultima pozitie in clasamentul somerilor bine platiti este un fost director de proiect din Prahova, care primeste 3.074 de lei.