Opinia Timisoarei

700.000 de lei vin in Timis pentru mobilierul clasei pregatitoare! Scolile vor cumpara bancute si dulapioare!


TIMISOARA. Ministerul Educatiei a aprobat fondurile care vor ajunge in fiecare judet pentru pregatirea clasei…pregatitoare! In Timis, 3.700 de elevi au fost inregistrati in aceasta clasa. Rezultatele se vor vedea peste 5 ani!

700.000 de lei. Atat i-a revenit Timisului pentru dotara cu mobilier a salilor unde vor invata prichindeii in clasa pregatitoare. Scoli sau gradinite, salile de clasa unde elevii vor trebui sa se pregateasca pentru clasa I vor fi echipate cu mobilier specific varstei micutilor si cu toate tehnica necesara.

Vrem sa asiguram un spatiu prietenos pentru copii, cu mobilier adecvat pentru acestia, kituri pentru clasa pregatitoare si asa mai departe. Banii urmeaza sa vina de la Ministerul Educatiei, iar scolile sa inceapa procedura de achizitie a tuturor celor necesare pentru ca la inceputul anului scolar salile de clasa sa fie pregatite din toate punctele de vedere”, explica Marin Popescu, inspectorul scolar general din Timis.

Pentru clasa pregatitoare, in Timis s-au inscris sub 3.700 de scolari, iar in clasa I – peste 5.600. Numarul mic de elevi de clasa pregatitoare va ridica probleme sistemului de invatamant din Timis, atunci cand elevii vor ajunge in clasa a V-a. Cum cu un an inaintea lor sunt cu 2.000 de elevi in plus, peste 5 ani actuala generatie va determina un seism in randul cadrelor didactice: restrangeri de activitate si disponibilizari in masa. 2.000 de elevi inseamna cu 80 de clase mai putin la nivelul intregului judet si cu peste 100 de norme didactice in minus.

Exit mobile version