TIMISOARA. Intr-o perioada in care Clujul, Bucurestiul sau Targu Muresul dominau polo-ul romanesc, Timisoara reusea sa castige, in urma cu 75 de ani, primul sau titlu de campioana nationala. Trofeul urma sa ramana pe Bega timp de 5 sezoane.
CITESTE SI: Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM Timisoara in restanta de la Cluj. Urmeaza semifinala de Cupa cu Steaua
ILSA Timisoara era in 1946 reprezentanta orasului in polo-ul romanesc, sport care in acea vreme nu avea un campionat separat, fiind parte integranta a Campionatului National de inot. In acel an, evenimentul urma sa aiba loc la Timisoara, in perioada 9-11 august, insa a fost mutat la Bucuresti, pe strandul Obor, si reprogramat o saptamana mai tarziu, in 18 august.
„Intrecerea se dorea o repetitie generala, dar si un ultim criteriu de selectie pentru apropiata Balcaniada de natatie de la Split, cei alesi ramanand cantonati in capitala dupa incheierea competiției. Desi la vremea respectiva Ferar Cluj si Dermagant Targu Mures dispuneau de echipe redutabile, ILSA a surprins intreaga asistenta prin jocul dezinvolt si in viteza aliniat in bazinul de la Obor. Un stil cu care formatiile din tara nu erau obisnuite inca, fiind implementat la Timisoara de Gabor Torok, fost poloist in marea echipa a budapestanilor de la Ferencvaros, reprezentanta a celui mai dezvoltat campionat de polo de pe continent„, se arata pe pagina de Facebook a Muzeului National al Banatului.
In cele din urma, ILSA Timisoara a jucat finala campionatului impotriva celor de la Ferar Cluj, pe care i-a invins la limita, 5-4. In finala, Adalbert Stanescu si Gabor Torok au reusit cate doua goluri, cel de-al cincilea punct fiind realizat de Novac. Pentru clujeni au punctat Aranyosi (2), Iordache si Sarkadi.
Ultimul act a fost unul cu scantei, asa cum scria presa vremii:
„Pacat ca acest match, cum nu s-a mai vazut in Capitala, a avut un sfarsit urat si asta din cauza arbitrajului. Nu este admisibil pentru o echipa mare ca Ferar sa nu stie sa piarda, chiar daca a fost desavantajata de arbitraj, nu din rea vointa, ci din nestiinta. Faptul hotarator s-a petrecut astfel: La 4-4, în ultima repriza, Torok a fost atacat neregulamentar de Iordache. Arbitrul a sanctionat si Torok a pasat fulgerstor lui Stanescu, care a marcat. Clujenii au fost luati prin surprindere, cand asteptau ca lovitura de pedeapsa sa se faca dupa ce jucătorii vinovati au fost trimisi la locul unde s-a comis neregularitatea. Crezandu-se nedreptatiti de scaparea din vederea a arbitrului, in semn de protest, Ferar s-a retras. Judecandu-se contestatia de o comisie formata ad hoc din membrii biroului federal, s-a dat castig de cauza Ilsei, respectand decizia arbitrului„, scria la acea vreme Gazeta Sporturilor, fragment reprodus pe pagina de Facebook a Muzeului.
Iata si componenta echipelor:
ILSA Timisoara: Norman – Novac, Molnar, Torok, Retscher, Stănescu, Balint;
Ferar Cluj: Gurath – Sarkadi, Crișan, Iordache, Kelemen, Aranyosi.
Timisorenii au primit in acea zi de 18 august 1946, din partea organizatorilor intrecerii Cupa Helbam, dar si un premiu suplimentar…8 pui.
ILSA Timisoara a ramas campioana Romaniei si in urmatoarele 4 sezoane, ultimul titlu fiind adjudecat in urma cu exact 70 de ani, in 1951.
Un an mai tarziu, la Jocurile Olimpice de la Helsinki, ILSA a trimis patru jucatori: Adalbert Stanescu, Norman Zoltan, Torok Gabi si Iosim Octavian. Din lot a facut parte si aradeanul Zoltan Hoszpodar, cel care a evoluat in cariera pentru scurt timp si la ILSA.