TIMISOARA. A fost umilit, batut, iar apoi jefuit. Este cosmarul unui baiat de 17 ani, care a fost atras de alti 8 tineri, pe care nu ii cunostea, si care l-au dus intr-o hala dezafectata din zona bulevardului Antenei, unde l-au tuns cu forta si l-au agresat fizic.
Apoi, i-au luat telefonul mobil si banii din portofel si au disparut. Se intampla in seara zilei de 4 iunie.
Politistii de la Investigatii Criminale au pornit in cautarea atacatorilor si i-au descoperit pe toti 8, sase baieti si doua fete, cu varste intre 16 si 18 ani. Toti sunt elevi la licee bune din Timisoara.
Agresorii au fost retinuti pentru 24 de ore. Fetele sunt cercetate mai departe in libertate, 2 dintre baieti sunt in arest la domiciliu, iar ceilalti 4 vor afla astazi ce masuri vor fi luate impotriva lor.