Filiala social-democratilor i-a primit cu bratele deschise pe unpr-isti.
„Este pentru prima data cand negociem, de cand sunt eu presedinte PSD Timis, o venire asa, in masa, a unor membri ai altui partid„, a declarat Titu Bojin, presedintele PSD Timis.
„Sunt emotionat in sensul bun pentru ca ma reintalnesc cu multi dintre colegii cu care am lucrat inainte si fac acest gest nefortat de nimeni si de nimic, fac acest gest convins ca fac bine si il fac impreuna cu majoritatea membrilor Biroului Politic Permanent al organizatiei municipale. Am deja adeziunile celorlaltor membri si sunt semnate. Am facut impreuna acest pas, convinsi ca facem un lucru foarte bun. Acest pas l-am facut pentru ca nu ne-am regasit in UNPR. Pe parcurs, multi dintre colegi mi-au atras atentia ca nu functioneaza si ca nu au gasit ce asteptau la acest partid. In aceste conditii am decis sa facem acest pas. UNPR a trecut la racolarea unor primari din cadrul USL crezand ca vor rezolva problema in acest fel. A fost si este o mare pacaleala mai ales pentru primarii care cred ca in acest fel vor rezolva problemele cetatenilor, dar sunt intr-o mare eroare. In Timis, UNPR nu are niciun rol, decat decorativ. UNPR este un partid fara viitor” a tinut sa spuna Filip Stancu.
UNPR-istii care au ingrosat randurile social-democratilor sustin ca nu au mers la PSD pentru functii
„Am decis sa ne alaturam colegilor din PSD si implicit din USL, sa pregatim o campanie electorala in mod exemplar, sa facem tot ce tine de noi sa ajutam cetatenii printr-o politica sociala la cel mai inalt nivel. Ne-am alaturat acestui partid fara nicun fel de pretentii la functii. Facem acest lucru din dorinta de a face cat mai puternic acest partid si sa castigam alegerile. Eu am inscris in UNPR peste 100 de membri. Cei 14 colegi din Biroul Permanent, ai mei au in spate fiecare cate 50 de membri inscrisi. Pe langa acestia mai sunt si altii care nu au fost inscrisi in UNPR. La un calcul minim venim cu 800 de membri din prima„, a declarat Filip Stancu la sediul PSD Timis.
Alaturi de Filip Stancu au trecut la PSD si 14 membri ai Biroului Permanent Municipal al UNPR, din cei 27 care formau conducerea UNPR Timisoara. Liderii PSD Timis au tinut sa explice ca nu au existat negocieri pentru acest transfer.
Nu au intarziat sa apara reactii din partea conducerii judetene a UNPR Timis, dupa anuntul facut de Filip Stancu cum ca 800 de membri ai UNPR Timisoara au trecut la PSD. Raducanu a spus ca Filip Stancu a fost exclus din UNPR si ca deocamdata nu a primit nicio demisie din partea vreunui alt membru al partidului sau.
„Anuntul facut astazi, 29 noiembrie, de catre domnul Filip Stancu, la conferinta de presa organizata la sediul PSD Timis, precum ca pleaca din UNPR, unde nu isi mai regaseste idealurile, urmat de peste 800 de membri, este penibil si fals. Organizatia UNPR Timis are 5.110 membri, iar organizatia municipala a UNPR Timisoara are 1.393 de membri si, pana astazi, nu are inregistrata nici o demisie. Nici macar a domnului Stancu Filip. Putem confirma faptul ca la ultimele doua sedinte ale Biroului Politic Permanent Muncipal au absentat 5 persoane, care nu sunt membri alesi de catre conferinta, ci oameni promovati direct de catre domnul Stancu Filip. Acesti oameni nu si-au prezentat nici o demisie. Inscrierea domnului Filip in Partidul Social Democrat, de unde a mai fost exclus o data, este urmarea excluderii sale din UNPR, datorita unor grave abateri disciplinare, neindeplinirea sarcinilor de partid si a prevederilor statutare. Filip Stancu a fost exclus din UNPR prin hotararea nr.101 din 28 noiembrie 2011. Conducerea centrala a UNPR a fost informata si a aprobat aceasta excludere, apreciind exigenta si intransigenta conducerii judetene a partidului si a presedintelui acesteia„, se arata in comunicatul semnat de Ion Raducanu, presedintele UNPR Timis.
Liderul UNPR Timis nu a ratat ocazia de a-l ataca si pe liderul PSD Timis, Titu Bojin.
„In dificilul drum catre presedintia Consiliului Judetean, cu intersectii si sensuri giratorii periculoase, domnul Titu Bojin, presedintele PSD Timis, avea nevoie de cineva care sa ii dirijeze circulatia si s-a gandit ca acesta sa fie un fost militian cu experienta in domeniu, care a parcurs in timp record toate etapele de la plutonier la colonel, in aplauzele si uralele colegilor. Asa cum sefii dansului de la Bucuresti, domnii Ilie Sarbu si Victor Ponta, secondati de noii si vechii baroni locali, “au infrant” Coalitia, dandu-le gratuit postul de presedinte al Senatului, asa si domnul Titu Bojin a repurtat un success remarcabil, recuperand un fost politician pesedist, nerecunoscut inca, dar o speranta a social-democratiei banatene. Cu siguranta, drumul spre fotoliul de presedinte al CJ Timis, va fi strajuit pe ambele parti, de cei 800 de noi membri adusi de catre domnul Filip si apropiatii sai. Alaturarea dintre Titu Bojin si Filip Stancu, ambii avand consilieri de imagine specializati, nu face decat sa intareasca ideea ca PSD Timis nu isi mai intareste randurile decat cu persoane excluse din alte partide. Asa cum este si cazul domnului Filip Stancu, care din spirit de conservare si oportunism, la final de cariera in UNPR, si-a cautat rapid un loc intr-o alta barca, fie ea si departe de malul unde ar putea gasi si obtine vreun post de director sau macar sef de departament, platit din bani publici„, se mai arata in comunicatul semnat de Ion Raducanu.