TIMISOARA. S-a incheiat o prima etapa din licitatia lansata pentru gasirea unui constructor care sa finalizeze Autostrada Vestului, iar soferii sa ajunga, in sfarsit, de la Timisoara pana la Sibiu mergand doar pe soseaua de mare viteza.
La termenul limita de luni, pentru cei sub 10 km din Lotul 2 al Autostrazii Lugoj – Deva, intre Margina si Holdea, s-au inscris nu mai putin de 9 firme si asocieri, din Grecia, Turcia, Spania, Italia si Romania. Anuntul a fost facut de catre Ministerul Transporturilor printr-un comunicat.
Este vorba de:
1. AKTOR S.A. (Grecia)
2. ASOCIEREA SC ALSİM ALARKO SANAYİ TESİSLERİ VE TİCARET A.Ș – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET A.S. (Turcia)
3. ASOCIEREA FCC CONSTRUCCION SA – GULERMAK AGIR SANAYI INSAAT VE TAAHHUT A.S. (Spania – Turcia)
4. ASOCIEREA IMPRESA PIZZAROTTI & CSpA – PIZZAROTTI SA – RETTER PROJECT MANAGEMENT SRL (Italia – Romania)
5. ASOCIEREA TERNA SA – INTRACOM CONSTRUCTIONS SOCIETE ANONYME TECHNICAL AND STEEL CONSTRUCTIONS (INTRAKAT) (Grecia)
6. KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI (Turcia)
7. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)
8. ASOCIEREA RIZZANI DE ECCHER SPA – OZGUN INSAAT TAAHHUT SANAYI VE TICARET LIMITED STI – CIPA SPA (Italia – Turcia)
9. STRABAG SRL (Romania)
Cele noua oferte intra acum in evaluare si in cateva luni ar trebui anuntat un castigator. Prezenta procedura este de tipul „licitatie restransa”, iar din cei 9 Candidati Autoritatea Contractanta va selecta un numar de minim 5 – maxim 6 candidati care vor depune oferte Tehnice și Financiare in etapa a II-a a procedurii de achizitie publica.
Valoarea estimata a contractului este de 1.363.135.841,00 Lei fara TVA, adica aproape 325 de milioane de euro cu TVA.
Traseul are o lungime de 9.13 km, din care 2,13 km de tunel
Cei putin peste 9 kilometri ar trebui sa fie gata in 3 ani.
Termenul de finalizare prevazut este 10 luni proiectare și 28 de luni executie conform factorilor de evaluare din Documentatia de Atribuire. Obiectul contractului il reprezinta proiectarea, executia și finalizarea lucrarilor pentru obiectivul major de investitii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Sectiunea E și finalizare Sectiunea D in lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.
Conform conditiilor din Acordului de mediu a fost prevazuta realizarea a doua tuneluri in cadrul Sectiunii E2 in contexul evitarii problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicatii majore asupra mediului.
Lungimea celor doua tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din doua galerii unidirectionale prevazute pe fiecare cale de circulatie cu platforma de 11,25 m.
Istoria ‘Rusinii nationale’ – Lotul 2 al Autostrazii Lugoj-Deva, ramas nefinalizat intre Margina si Holdea
In anul 2013, in timp ce drumurile se aflau in subordinea lui Dan sova (PSD), CNADNR (n.r. – actuala CNAIR) a contractat lucrarile la Lotul 2 al autostrazii A1 Lugoj–Deva cu Asocierea Salini Impregilo -Secol Spa pentru suma de 562 milioane de lei fara TVA, finantarea urmand sa fie asigurata in proportie de 85% din fonduri europene.
In acelasi an, Agentia de Protectie a Mediului a aprobat un acord de mediu, care impune modificarea proiectului initial prin realizarea unor tuneluri, in locul unor sapaturi uriase care practic ar fi despicat muntele.
Compania de drumuri a solicitat constructorului in 2015 sa elaboreze un proiect tehnic de executie a tunelurilor, dar in 2017 s-a razgandit, nu a acceptat sa mai plateasca proiectul, ba chiar a facut pasi prin care sa incerce sa renunte cu totul la ideea de tuneluri. In paranteza fie spus, tunelurile reprezentau si singura varianta prin care se puteau accesa fonduri europene pentru proiect, executivul de la Bruxelles nefiind de acord sa finanteze nicio solutie care ar fi mutilat cadrul natural.
In primavara anului 2017, in timp ce in fruntea transporturilor era Razvan Cuc (PSD), CNAIR a reziliat partial contractul pentru lotul 2, pe o portiune de circa 9 km ce cuprinde zona de tuneluri din lotul 2. A fost o decizie extrem de proasta, cum avea sa se dovedeasca 3 ani mai tarziu.
Salini Impregilo a castigat in 2020 procesul privind rezilierea abuziva a contractului la Curtea Internationala de Arbitraj de la Paris, care a obligat statul roman sa repuna in contract constructorul si totodata sa plateasca despagubiri de 230 milioane de lei, plus alte cateva milioane drept cheltuieli de judecata.
Intre timp, in 2019 a fost reluata licitatia pentru gasirea unui constructor si mai apoi blocata.