‘Suntem in linie dreapta, dar mai e nevoie de timp’. Anul in care se va termina Pasajul Solventul, anuntat de primarul Nicolae Robu

TIMISOARA. Este una dintre cele mai importante lucrari ce trebuie facute in oras: o noua trecere pe sub calea ferata, care sa lege sudul de nordul orasului.

CITESTE SI:Cu turn de belvedere, galerii de arta si sute de locuri de parcare, proiectul avangardist ce se va inalta langa Primaria Timisoara intra in dezbatere publica

Mult asteptatul pasaj ce ar putea fi construit in zona Solventul, pe sub cele 9 linii de cale ferata, e inca blocat in birocratia, aceasta pentru ca terenul necesar, promis de proprietarii platformei industriale, nu a fost inca donat municipalitatii.

Proprietarii domeniului Solventul aveau niste datorii fata de statul roman pentru niste cladiri care nu existau in realitate pe acel teren, iar in luna ianuarie primarul Nicolae Robu anunta ca fusese informat ca lucrurile au fost lamurite.

Cu toate acestea, transferul parcelei de care Primaria Timisoara are nevoie ca sa se apuce de treaba nu s-a facut.

Primarul Nicolae Robu este insa foarte optimist si avanseaza din nou un termen pana la care lucrarea ar putea fi gata, iar primele masini vor putea patrunde prin pasaj. Aceasta dupa ce sustinuse in mai multe randuri ca santierul se va deschide pe bani de la bugetul localsi se va incerca apoi obtinerea de fonduri europene pentru acest obiectiv.

Proiectul Solventul este de maxima importanta pentru noi. Acel pasaj nu a putut fi facut pana acum pentru un singur motiv: nu avem proprietatea asupra terenului si nici pana acum nu e totul birocratic rezolvat. Deindata ce vom rezolva, vom receptiona Studiul de fezabilitate, vom da drumul la Proiectul Tehnic si apoi vom da drumul la executie astfel incat in 2020 sa avem Pasajul Solventul realizat. Intre timp ne vom ocupa si de podul cel nou, astfel incat atunci cand pasajul va fi realizat si podul sa fie functional. Mai trebuie facute masuratori cadastrale, divizarea corespunzatoare, o multime. Suntem in linie dreapta, numai ca e nevoie de timp ca asa e legea. Nu ne vom mai bloca, numai ca din pacate mai e nevoie de timp.
Studiul de fezabilitate va trece repede, dupa ce vom avea problema terenului rezolvata, pentru ca proiectantii au avut in vedere ipoteza ca vom avea terenul. Estimez ca anul viitor sa inceapa lucrarile si pana in 2020 sa le si finalizam„, a declarat primarul Nicolae Robu.

CITESTE SI: Vaporasele din Timisoara, analizate in Sala Polivalenta din Cluj-Napoca 

Au fost cuprinsi bani in buget pentru un proiect de reabilitare a liniilor de tramvai si modernizarea tramelor stradale pe traseul liniei 5, in Calea Bogdanestilor, pentru reabilitarea traseului liniei 2, pe Calea Stan Vidrighin si pe traseul liniei 4, de pe bulevardul Cetatii.

Au fost alocati bani totodata pentru studiul de fezabilitate si proiect tehnic in vederea realizarii unei noi linii de tramvai in Timisoara care sa lege Gara de Nord de zona Solventul, aceasta fiind estimata la aproape 9 milioane de euro.

Pasajul de la Solventul ar urma sa aiba, in total, patru benzi de circulatie, acestea putand fi chiar largite la trei benzi pe sens, plus liniile de tramvai.

Linia de tramvai urmeaza sa ajunga pe str. Garii, pana in dreptul Garii de Nord, unde se va racorda la liniile 1, 2 si 8.

Pasajul Solventul, pe sub cele 9 linii de cale ferata, ar urma sa fie cel mai larg din Timisoara.

Asadar, planul pentru zona Solventul nu se limiteaza doar la pasajul pe sub 9 linii de cale ferata si legatura cu strada Bogdanestilor pe sosea si pe linii de tramvai. Peste cativa ani municipalitatea vrea sa mai amenajeze alte doua conexiuni in aceasta zona, in care ar urma sa apara si un sens giratoriu.

Noi avem acolo deja stabilit un traseu optim pentru prelungirea Caii Bogdanestilor, pe sub calea ferata, pana pe strada Garii, unde se va amenaja un sens giratoriu, ci apoi de la acel sens vom avea o conexiune spre Gara, una inspre Bega, unde vom construi un nou pod, si una inspre Vest, unde acum nu avem un drum, dar vom face unul care va fi folosit de o parte dintre cetatenii care locuiesc in acea parte a orasului sau care intra in oras si le convine sa intre pe acel traseu„, spunea nu demult primarul Timisoarei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Acest pasaj este foarte important, dar nu se poate sa se faca si un pasaj pentru tramvaiul 5. Macar pana la gara. Daca tot vretit sa faceti ceva, faceti sa fie bine.

  2. Promisiuni, promisiuni, promisiuni, parca suntem in Centru la porumbei comentand ultimul meci de fotbal, doar vorbim dar nu ajuta la nimic. Oare de ce trebuie sa fie 9 linii de tren acolo, gara e la peste 1km distanta, triajul Ronat e mai departe iar linia se desparte in 2 in acest punct, nu in 9?

  3. Dupa cite imi aduc aminte era vorba că in primavara anului 2020 incep lucrarile la pasajul Solventul . De ce se taraganeaza atit de mult aceste lucrari ,daca aveti toate actele necesare inceperii acestei ample si necesare lucrari ?
    Urgentati va rugam lucrarea,este foarte importanta pentru descongestionarea orasului !