Invitati din Romania, Ungaria si Finlanda la Festivalul Coral International Vox Mundi. Pe scena vor urca si doua coruri din Timisoara

TIMISOARA. Zeci de copii vor veni la jumatatea acestei luni la Timisoara pentru a participa la cea de-a patra editie a festivalului Vox Mundi, dedicat corurilor de copii.

CITESTE SI: Luna plina de spectacole la Teatrul National din Timisoara 

Competitia din acest an aduce la Timisoara coruri din tara si din strainatate, unul dintre acestea venind din nordul Europei. Si-au anuntat participarea corurile Preludiu, Canticum (Romania), Aurin (Ungaria), Corul de copii al Radiodifuziunii si Corul de copii Symbol al Patriarhiei.

Timisoara va fi reprezentata in Festival de Corul de fete al C.N.A. „Ion Vidu” si Corul de copii „Cantanti”, ambele coordonate de Maria Gyuris.

Si in acest an, VOX MUNDI dovedeste ca nu este un festival ca toate celelalte. El aduce la Timisoara concerte si coruri „altfel”. Doua dintre corurile invitate in cadrul acestei editii aduc pe scena timisoreana performanta artistica la cel mai înalt nivel: TAPIOLA (Finlanda) este unul dintre putinele coruri de copii care au inregistrat la Deutsche Grammophon, iar grupul coral JAZZAPPELLA este cunoscut deja publicului larg. Acestea sunt dovada clara a faptului ca Festivalul Coral Internațional- Vox Mundi este unul dintre evenimentele culturale locale de calitate exceptionala, ce ofera Timisoarei o voce aparte!„, transmit organizatorii festivalului Vox Mundi.

Pe langa concerte, programul propune si o serie de workshop-uri interactive ce abordeaza subiecte precum: voluntariatul, terapia prin arta, muzica de pretutindeni. Principalul obiectiv este acela de a aduce copiii mai aproape de muzica corala romaneasca si internationala.

Concertele din acest an vor fi sustinute la Colegiul National Ion Vidu, la Akasa College, Teatrul National Mihai Eminescu, Vicariatul Sarbesc, Piata Unirii, Catedrala Mitropolitana si Biserica Romano-Catolica din Elisabetin.

Program Vox Mundi 2019

17 mai – 11:30, C.N.A. Ion Vidu
Prezentare VOX MUNDI
Participa Corul de fete al C.N.A. Ion Vidu

18-19 mai – 10:00, AKASA College
BE THE VOICE OF YOUR CITY!
Workshop de voluntariat

Joi, 23 mai, 18:00 Colegiul National de Arta Ion Vidu
CONCERTE
Corul de fete al C.N.A. Ion Vidu
AURIN, Ungaria
CANTICUM, Romania

Vineri, 24 mai, 10:00, Colegiul National de Arta Ion Vidu
MERIDIAN
Workshop coral interactiv
Corul de copii al Radiodifuziunii Romane
Corul de copii SYMBOL al Patriarhiei Romane

19:00, Teatrul National Mihai Eminescu
GALA VOX MUNDI 2019
PRELUDIU, Romania
TAPIOLA, Finlanda
JAZZAPELLA, Romania

Sâmbătă, 25 mai, 9:30, Vicariatul Sarbesc
ARTA CARE FACE BINE
Workshop de terapie prin arta

11:30, Piata Unirii
Open air performance

Duminică, 26 mai, 10.00, Catedrala Mitropolitant
Sfanta Liturghie si concert
Corul de copii SYMBOL al Patriarhiei Romane

11:30, Biserica romano-catolica Elisabetin
Sfanta Liturghie si concert
Corul de copii TAPIOLA, Finlanda

Festivalul are loc in perioada 17-26 mai, iar in acest an are si o parte caritabila. Gala Vox Mundi este dedicata proiectului MagiCAMP, care ofera tabere de vara copiilor cu afectiuni oncologice.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.