Mobilizare uriasa pentru ajutorarea unei tinere, mama a 3 copilasi, bolnava de cancer. Ce poti face si tu pentru ea

Duminică, 16 iunie, de la ora 10.00, la Casa Artelor & Klapka din Timișoara se dă startul unui Maraton al Artelor, parte a unui maraton pentru viață: viața Andei. Au răspuns invitației familiei și prietenilor mai mulți artiști din oraș care prin evenimentul de duminică își propun să strângă fondurile necesare pentru lupta Andei, o tânără mămică diagnosticată cu cancer la sân.

Timișorenii sunt astfel invitați să fie parte a unui eveniment special, în care să se bucure de frumusețea artelor și să îi fie alături Andei și familiei ei. Programul cuprinde activități pentru copii, expoziții de pictură și fotografie, sesiuni de lectură, dansuri, concerte.

Prima parte a zilei este dedicată copiilor. Astfel, de la ora 10.30, scriitoarea Alexandra Pintea Varnava și fiul ei Ionuț îi vor încânta pe pitici cu lecturi captivante.

De la ora 11.30, cei mici își pot dezvolta creativitatea la atelierele pentru copii susținute de Simona Podaru (Părinte Implicat, trainer acreditat de ANC și instructor certificat Aware Parenting Institute) sau pot alege să își consume energia la sesiunea de zumba, organizată de Corina Berghin de la Clubul Tip Top. Și Sabine Oschanitzky îi invită pe copii la joc și mișcare, în cadrul unui atelier de dans care va începe la ora 12.00.

Între orele 10.00-15.00, asistenții Photo Boutique vor surprinde momentele plăcute în fotografii “la minut” și le vor oferi participanților la eveniment.
De la ora 16.30, Cvartetul de coarde ai cărui membri activează în cadrul Filarmonicii Banatul se alătură Maratonului. Alexandra Crișan (vioara I), Carmen Paulescu (vioara a II-a), Cynthia Păuna Popa (violă), Diana Ivașcu (violoncel) ne reamintesc faptul că muzica vindecă. Li se alătură, de la ora 17.30, violonistul Rafael Muzicaș, care la doar 9 ani are un vast portofoliu de premii la concursuri naționale și internaționale.
„Scrisul mi-a fost sprijin, m-am ţinut, uneori, de stilou ca să nu cad”, declara, la un moment dat, scriitorul Robert Șerban. Ce mesaj va transmite acum artistul puteți afla de la ora 18.00, în cadrul unui moment de lectură.

De la ora 19.00 urcă pe scenă și transmit din emoțiile lor studenții din anul I de la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest, clasa profesorului Mirela Puia și studenții din anul II, clasa profesorului Claudiu Dogaru. Momentele lor actoricești cuprind poezie, fabule și un fragment din “Îmblânzirea Scorpiei”.
Și școlile de tango din Timișoara (Tango del Alma, Tango Arte, Tango Malena, Tango Timișoara, Tango Vivo) se alătură maratonului. Acești oameni minunați vor dansa Împreună pentru Anda, de la ora 20:00.
Implant pentru refuz, trupa care de peste 21 de ani scrie o poveste complexă în cultura muzicii contemporane din țara noastră va concerta de la ora 23.00, pregătind atmosfera pentru ora 00.00, cand Dudu (AnonimTM) dă startul unui Generations Sets.

Pe tot parcursul evenimentului vor fi deschise expoziții cu lucrările de pictură și fotografie donate de către artiștii plastici Luisa Cube, Cristina Daju, Adrian Florin Pop, Alina Ondine Slimovschi, Claudiu Toma, Dan Toma, fotografii Caius Ovidiu Merșa și Ovidiu Cărăbeț, un târg de carte (organizat cu cărți donate de oricine dorește), dar și Bursa Donatorilor (de unde pot fi achiziționate vouchere de produse și servicii puse la dispoziție de oameni inimoși).

Accesul la Maratonul artelor se va face în baza unui bilet care costă 25 de lei. Toți banii strânși în cadrul acestui eveniment, inclusiv din bilete, vor ajunge la Anda.
Programul întregului eveniment, dar și detalii despre campanie pot fi vizualizate AICI.

Anda Carolina Takacs este soție, mămică a trei fetițe minunate, prietenă și colegă dragă. Lupta ei grea pentru viață a început în urmă cu câteva luni, când a fost diagnosticată cu cancer la sân. Oncologul i-a dat atunci o speranță de viață de trei săptămâni, dar la câteva zile după începerea tratamentului de urgență, starea Andei s-a îmbunătățit vizibil, ceea ce a făcut ca medicii să fie optimiști și pozitivi în ceea ce privește evoluția ei. Familia, prietenii, colegii și oamenii de bine au reușit să acopere costurile tratamentului inițial, însă urmează ședințe de chimioterapie și radioterapie extrem de costisitoare, estimate la 150.000 de euro.

Anda și-a dorit mult să vină acasă la acest eveniment, dar starea medicală nu i-a permis să facă acest lucru. Până ce doctorii vor fi convinși că va putea călători în siguranță și nu s-ar supune unor riscuri, va trebui să rămână aici, în Istanbul. Deși nu vom putea fi prezenți fizic la evenimentul Maratonul Artelor, vom fi acolo cu inima și gândurile noastre. Este uimitor să vezi și să simți căldura și bunătatea oamenilor când se implică întru ajutorarea semenilor. Nu găsim cuvinte potrivite pentru a mulțumi celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, celor care vor da viață evenimentului și celor care vor participa. Vă dorim o duminică minunată! Anda continuă lupta, merge mai departe pentru că nu poate exista decât un singur deznodământ: viața!”, este mesajul pe care Ovidiu Takacs, soțul Andei, îl transmite, din Istanbul, de acolo de unde sănătatea Andei este urmărită de specialiști.

Distribuie si tu povestea ei pentru ca aceasta sa ajunga sub ochii cat mai multor oameni care ar putea sa dea o mana de ajutor la salvarea mamei celor 3 fetite!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.