Impact violent la intrare in Timisoara. Sofer incarcerat. Foto

TIMISOARA. Ciocnire violenta intre doua masini in apropiere de Timisoara, vineri in jurul pranzului.

CITESTE SI: Au facut bani gramada de pe urma naivilor la Timisoara. Gasca de hoti prinsa de politisti 

Accidentul a avut loc la Ghiroda, nu departe de sensul spre Aeroport.

Un barbat de 64 de ani a condus o camioneta pe Calea Lugojului dinspre Remetea inspre Timisoara, iar la un moment dat a efectuat virajul la stanga inspre Ghiroda fara a se asigura, intrand in coliziune cu un autoturism condus de un barbat de 56 de ani. In urma impactului, soferul autoturismului a fost ranit si transportat la spital„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

La fata locului au ajuns rapid pompieri, politisti si ambulante. Pentru a-l elibera pe sofer din autoturism, a intervenit echipajul de la Descarcerare.

Soferul autoturismului a ramas blocat, a fost scos de catre echipajul ajuns la locul interventiei si transportat la spital de catre un echipaj SMURD. Soferul transportat la spital este constient, prezinta leziuni la nivelul membrelor inferioare si superioare. Celalalt sofer nu a necesitat ingrijiri medicale„, au transmis reprezentantii ISU Timis.

Circulatia s-a desfasurat cu dificultate in zona accidentului.

Politistii au deschis dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.