TIMISOARA. Un normativ al CNAIR privind proiectarea autostrazilor, emis inca din 2015, prevede ca „evitarea efectului de orbire se face prin prevederea de dispozitive simple construite pe principiul jaluzelelor din fâşii de tablă sau plastic montate vertical pe axa autostrăzii la distanţe adecvate stabilite prin proiect, pe întreaga lungime a autostrăzii, putând fi perpendiculare pe axa autostrăzii sau având anumite înclinări faţă de aceasta„.
Vorbim de elemente de siguranta care ii protejeaza pe soferi, mai ales pe timp de noapte, de farurile masinilor ce vin pe sensul opus, insa acestea nu intra in sfera preocuparilor Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara condusa de Cristian Ispravnic, parasutat de PSD de la Arad.
Pe multe sectoare de autostrada, aflate in grija DRDP Timisoara, sunt kilometri intregi pe care panourile antiorbire pot fi numarate pe degete ori lipsesc cu desavarsire, luate de vant la furtuni sau daramate in urma unor accidente rutiere.
Am solicitat la institutia condusa de Ispravnic sa ni se comunice pe ce distanta au fost montate astfel de dispozitive si cand au fost instalate. Sub iscalitura sefului DRDP Timisoara, am aflat ca in ultimii 7 ani, balize au fost montate la inaugurarea loturilor de autostrada, pe o distanta totala de 177 km…
Anul acesta, DRDP s-a asigurat doar ca sunt instalate dispozitive antiorbire pe lotul 4 al Autostrazii Lugoj – Deva, inaugurat in august.
Mai mult, DRDP ”se spala pe maini” si spune ca unele sectoare de autostrada ar fi inca in garantie si constructorul este cel care ar trebui sa inlocuiasca panourile, insa cum nimeni nu il ”trage de maneca” pe… constructor, situatia ramane neschimbata intre sensurile de circulatie de pe autostrazi.
Tot DRDP Timisoara se lauda ca in sapte ani de zile a cumparat doar 360 de balize antiorbire cu 31 – 36 de lei bucata, la care se adauga TVA. Cu certitudine un numar insuficient, avand in vedere cat de des sunt smulse de vant ori distruse panourile in urma accidentelor.
Dar despre felul in care se cheltuie banii in Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara, dar si despre modul in care se repara soselele din aria de responsabilitate vom vorbi in articole viitoare pe opiniatimisoarei.ro.
Pareri
Acest PSd-ist imputit si hot patentat va zbura imediat ce guvernul asta de mafioti si incompetenti va disparea. Si nu va zbura oriunde ci direct la puscarie!
gard viu, mai, cretinilor… nu rahaturile alea pe care le tot fura tiganii
Corect,dar cine sa-l intretina…
sa dai o gramada de bani pe aberatiile astea de panouri mi se pare o prostie si mai mare. exista si alte solutii, asta pe langa faptul ca „orbirea” asta este un moft inventat
@tibi
oare asa sa fie, orbirea e un moft? Ia gandestete ca vine unul din contrasens cu faza lunga si e si curba si iti intra direct in ochi faza lunga … ce mai zici (or fi 6 benzi cu tot cu cea de urgenta), dar poate ai o clipa in care ai faza lunga direct in ochi.
Tiganii, opriți țiganii să fure la bucată România. Stop furt!
Noi nu suntem in stare sa intretinem autostrada dar sa mau facem altele …vai si amar.Statiile de carburanti sunt jenante,baraci.Vai de noi…