Alina Gorghiu, senator de Timis, lovita, brusc, de intrebari legate de… Castelul Huniade din Timisoara. Ce curiozitati are, la final de mandat

TIMISOARA. Dupa aproape 4 ani de cand reprezinta Timisul in Parlamentul Romaniei, fara sa se remarce prin vreo initiativa in interesul strict al celor din circumscriptia ei, care i-au dat votul, Alina Gorghiu descopera… Castelul Huniade si soarta lui demna de un film prost, ce dureaza de aproape 14 ani.

CITESTE SI: Stand-up al presedintelui CJT Calin Dobra pe drumul ce leaga Timisoara de Aeroport: Largim la 4 benzi, avem constructor, dar nu va zic cine-i castigatorul. Costa 1,5 milioane euro pe kilometru 

Senatorul de Timis sustine ca a transmis premierului Romaniei o interpelare prin care se intereseaza de castelul din centrul Timisoarei,  care zace in paragina, dar si de cladirile de patrimoniu din intreaga tara.

E de neinteles cum un presedinte de Consiliu Judetean ridica din umeri si nu spune nimic concret. Am facut demersuri, in calitate de senator de Timis, astept raspunsuri. Trebuie sa onoram statutul pe care Timisoara il va avea in 2021. Nu vreau sa politizez proiectul Timisoara 2021, dar nu vreau sa nu stim unde suntem. Faptul ca nu stim o data certa pentru deschiderea pentru public a acestui Castel mi se pare ca e un lucru de neacceptat. Am facut o interpelare premierului Romaniei in care l-am intrebat care este strategia nationala pentru salvarea imobilelor de patrimoniu si daca se pot gasi solutiile pentru restaurarea acestora. Am cerut Guvernului sa identifice masuri ca pana in 2021 sa se incheie reabilitarea Castelului Huniade„, a declarat Alina Gorghiu.

Gorghiu a mers mai departe si a cerut unele lamuriri si de la Consiliul Judetean Timis in legatura cu cladirea simbol a orasului, pe care o are in subordine.

Catre Consiliul Judetean am cerut cateva lamuriri care poate o sa ne dea raspunsul de ce in momentul acesta nu avem o suma certa pentru Castelul Huniade. Am intrebat ce suma s-a alocat din 2016 incepand, care sunt sumele alocate pentru reabilitare in 2020, care sunt pasii pe care ii face Consiliul Judetean Timis pentru reabilitarea Castelului, care este strategia pe care o au in vedere ca lucrurile sa fie duse la bun sfarsit. Intrebarile nu sunt suficiente si nici ridicatul din umeri al presedintelui Consiliului Judetean Timis nu e de acceptat. Aceste raspunsuri trebuie primite la un moment dat„, a declarat cu multa convingere Alina Gorgiu.

Alina Gorghiu, un senator habarnist  

Cel mai probabil senatorul de Timis a vrut vineri doar sa bifeze o aparitie publica si, cum nu avea subiecte pregatite, a ales unul la… repezeala oprindu-se asupra oropsitului Castel Huniade.

CITESTE SI: De rasul curcilor. Reabilitam Castelul Huniade din Timisoara de 13 ani si nu e gata. Lui Carol Robert de Anjou i-au trebuit doar 7 sa-l ridice. Consiliul Judetean are acum o noua strategie pentru renovare 

Aceasta pentru ca senatorul de Timis habar nu avea ca exista in derulare o licitatie pentru realizarea studiului de fezabilitate in vederea reabilitarii, licitatie organizata de Institutul National al Patrimoniului, care se va finaliza la inceputul lunii martie. Dupa ce i s-a atras atentia asupra acestui aspect, Gorghiu a oferit o explicatie cel putin hilara, de elev prins cu tema nefacuta: „PNL se afla la guvernare de doar trei luni„.

Primarul Nicolae Robu a sarit repede  in ajutorul colegei sale de partid ca sa o scoata din incurcatura si a spus ca, in calitate de edil, a cerut Consiliului Judetean Timis sa transfere Castelul Huniade in proprietatea Primariei Timisoara, pentru a fi reabilitat.

Am cerut sa fie trecut Castelul Huniade la Primaria Timisoara. Daca altii nu sunt in stare sa faca nimic, imi asumam raspunderea si era dat in folosinta pana acum. Nu stralucim la capitolul muzee, dar avem un castel pe care il tinem inchis de atatia ani. Guvernul liberal nu a avut timp la dispozitie sa faca lucrurile… Nu am primit niciun raspuns de la Consiliul Judetean„, a subliniat si Nicolae Robu.

Robu a amintit ca si parcarea de langa Piata 700 a Consiliului Judetean Timis a fost solicitata de Primaria Timisoara, dar CJT timis a preferat sa o pastreze.

Am cerut si acel spatiu de vizavi de Hotel Timisoara care zace neamenajat. Oamenii isi pot parca masinile la sol pe o asa-zisa parcare. Cand le-am spus celor de la CJT sa inceapa procedurile pentru PUZ ca putem face o parcare cu 10-11 etaje pentru ca la parcare inaltimea etajului e mai mica decat la locuinte. Ei raman an de an cu 200 milioane lei necheltuiti si judetul este cu atatea lucruri care sunt necesare si nu sunt facute. Sunt bani de care au nevoie UAT-urile. Asta e administrare proasta„, a declarat Nicolae Robu.

In acest an, insa Consiliul Judetean Timis a alocat suma de 2,2 milioane de lei pentru restaurarea Donjonului Castelului Huniade, descoperit de arheologi in 2009, in timpul sapaturilor facute inaintea lucrarilor de reabilitare de la castel.

Lucrarile de consolidare la Castelul Huniade din Timisoara, care gazduieste Muzeul National al Banatului, au inceput in anul 2006. Banii pentru consolidare, 12 milioane de lei, au fost alocati de Consiliul Judetean Timis.

Constructorul a gasit, de-a lungul vremii, mai multe probleme, inclusiv crapaturi mult mai adanci decat estimase proiectantul, astfel incat a fost necesara refacerea unei bucati de zid.

Pentru aceasta a fost necesara refacerea documentatiei, constructorul a cerut o reevaluare a costurilor, iar cei de la Consiliul Judetean Timis nu au fost de acord cu aceasta solicitare. Santierul a fost oprit pana in anul 2010 cand au fost reluate lucrarile.

In 2016 in spatiul public a izbucnit un scandal, dupa ce in Sala Cavalerilor a plouat si s-au produs infiltratii. Atunci s-a luat decizia de a fi mutate exponatele intr-un depozit, la Giroc.

Intre timp, dincolo de consolidare, Consiliul Judetean Timis a incercat sa obtina finantare din fonduri europene pentru continuarea lucrarilor cu reabilitarea. Din pacate, s-a incadrat la o suma prea mica, astfel ca s-a renuntat la aceasta idee.

Nu demult, fostul secretar de stat in Ministerul Culturii Ion Ardeal Ieremia anunta ca este posibil ca acest obiectiv sa primeasca banii necesari de la Institutul National al Patrimoniului, a fost pus pe lista de investitii, iar acum asteapta finantarea. Pana atunci, insa, INP a lansat o licitatie pentru realizarea studiului de fezabilitate, licitatie care se va finaliza la inceputul lunii martie 2020.

Odata realizata consolidarea, a fost prevazut inca din 2008 si un proiect de renovare, insa acesta necesita o actualizare, pentru ca n-a mai fost pe placul celor care s-au succedat la sefia Consiliului Judetean Timis. Potrivit acelui proiect, suma necesara reabilitarii celei mai vechi cladiri din Timisoara se ridica la 8 milioane de euro.

Castelul Huniade este socotit drept cea mai veche cladire din Timisoara, inca in picioare. A fost construit intre 1308 si 1315, in vremea lui Carol Robert de Anjou, si reconstruit in timpul lui Iancu de Hunedoara, intre 1443 si 1447. Castelul medieval a fost distrus in asediul Timisoarei din 1849 și refacut in forma sa actuala in 1856.

In ceea ce priveste parcarea de langa Piata 700 care apartine Consiliului Judetean Timis, si la care a facut referire primarul Timisoarei, CJT a lansat o licitatie pentru atribuirea intocmirii documentatiei pentru un nou Plan Urbanistic Zonal din care sa rezulte nivelul de inaltime si cat anume din teren poate fi folosit pentru parcare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Robulica e de 8 ani primar si pentru Castelul Huniade nu a facut NIMIC. Acum cu 3 luni inainte de alegeri se afla si el in treaba.
    La fel ca si pentru muzeul Revolutiei din 1989 NU a facut nimic decat vorbe si pronisiuni, au trecut 30 de ani si nu avem nimica in Timisoara.

  2. Ca de obicei, oligofrenul a sărit sa mănânce o cisterna de kkt. Dar el nu a făcut nimic pentru muzeu.

  3. Problema de la Consiliul Judetean legata de Castelul Huniazilor si a parcarii din centrul orasului Timisoara e transferata la Primarie. Hai sa devenim seriosi: mai sunt si alte promisiuni CJT (Dobra PSD) care nu au fost indeplinite pe langa cele de mai sus: legatura cu Mosnita sta pe loc, largirea drumului catre autostrada sta pe loc, etc. Largirea drumului catre aeroport era promisa de CJT (PSD) de acum 5 ani! E clar ce se apropie alegerile si politicienii incep sa se laude ca vor face si drege….

  4. Constructia castelului a durat 7 ani, acum 600 de ani, iar astia se chinuie de 14 ani sa-l reabiliteze??

    • Hmmm! Aia de acum 600 de ani trebuie amendati si siliti sa intre in legalitate.
      Au proiect, avize, aprobari? Studiu geo? Aviz de la mediu? Aviz de la pompieri? Proiect? Act de proprietate si CF la zi? Descarcare arheologica? Certificat de urbanism? Plan topografic? Autorizatie de constructie? Diriginte de santier? alea – alea?
      Aaaaaa, n-au avut nimic?
      Sa-l demoleze!!!

  5. Nu mai vreau sa aud de Psd si PnL

  6. Vaca asta de Ghorghiu nu a facut un proiect in 10 ani de parlamentar pentru judetul de unde vine.. Timis.
    La alergeti s-a trezit sa critice.. nu sa faca ceva.. ci sa critice. O blonda get-beget.
    Mwe PNL cu tot cu robul vostru

  7. Alina Gorghiu, senator de timis din Tecuci. Vorbe goale in prag de alegeri. Asta am votat, asta avem.

  8. 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  9. Nu vreti niciodata sa politizati dar asta faceti. Cand te bagi in seama ca chilotul in cur, dupa atat timp de nefacut nimic inseamna ca politizezi. La fel si tuta aia de Grapini. Va bateti joc de oras, de la primul functionar din primarie pana la ultimul parlamentar care reprezinta Timisul.

  10. La Huniade Dobra si Ilas sunt pe-o mana. Poate DNA sa faca lumina ca Dobra a spus ca nu poate!