Batai si furturi intre elevi in scolile din Timisoara si din judet. Topul celor mai periculoase licee

TIMIS. Numarul infractiunilor in scolile din Timis a crescut in primul semestru al acestui an scolar fata de aceeasi perioada a celui precedent.

CITESTE SI: Pista de biciclete dintre Timisoara si granita cu Serbia, marul discordiei intre Primarie si Consiliul Judetean. Pana acum n-a vrut-o nimeni 

O spune un raport al Politiei Timis pe linia violentei in scoli, prezentat in cadrul Colegiului Prefectural. Astfel, in primul semestru scolar au fost inregistrate 28 de infractiuni in scoli, cu 14 mai multe decat in primul semestru din anul scolar 2018-2019.

Scoala in care au fost inregistrate cele mai multe infractiuni este Liceul Teoretic din Recas, cu 4, in timp ce pe locul al doilea se afla Liceul Teoretic David Oniga din Giroc, cu 3. Topul rusinos este completat de doua unitati de invatamant din Timisoara, Liceul Teoretic Jean Louis Calderon si Colegiul Tehnic de Vest, unde au fost inregistrate cate 2 infractiuni.

Majoritatea cazurilor au fost de batai intre elevi, fiind inregistrate 14 asemenea fapte, dar au fost si 8 cazuri de furt, cu doua mai multe decat in anul precedent.

O explicatie a cresterii numarului infractiunilor ar putea fi si faptul ca nu toate scolile din Timis au paza sau supraveghere video.

Din cele 572 de scoli si gradinite din Timis, 288 nu au nici paznici si nici sisteme de supraveghere video instalate.

Deja am facut o adresa catre toti primarii in acest sens, am avut si o intalnire cu Asociatia primarilor din Timis, i-am rugat sa vorbeasca si cu colegii lor sa puna bani in buget pentru supraveghere video. Luni la ora 11.00 i-am convocat pe primari si unul din puncte va fi si acesta, asigurarea sigurantei in scoli„, a declarat prefectul de Timis, Liliana Onet.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.