Sorin Grindeanu despre momentul in care a jurat pe icoana ca nu a colaborat cu fosta securitate: A fost un eveniment privat, dar da, eu cred in Dumnezeu

TIMISOARA. Prim-vicepresedintele PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit despre momentul in care alaturi de presedintele partidului, Marcel Ciolacu, a jurat pe o icoana ca nu a colaborat cu fosta Securitate, afirmand ca este un om credincios si ca provine dintr-o familie in care bunicul sau a fost detinut politic. Grindeanu a mai adaugat ca aceste subiecte sunt diversiuni pentru a se abate atentia de la adevarata problema cu care se confrunta romanii, pandemia de coronavirus.

E greu sa comentez urmare a declaratiilor unui coleg al meu. A fost un eveniment nepublic, privat, dar da. Spre deosebire de multi actori publici din Romania, eu sunt credincios, eu cred in Dumnezeu si nu mi-e frica sa spun acest lucru, nu mi-e rusine si il voi spune cu voce tare. Altii, ba evita sa jure pe Biblie, ba evita sa spuna formula traditionala de la final, Asa sa imi ajute Dumnezeu, ba chiar spun lucruri mai grave”, a declarat Sorin Grindeanu.

Social- democratul a adaugat ca bunicul sau a fost detinut politic si a mentionat ca el insusi a facut parte din Comisia de control a SRI, fiind impotriva legii sa activeze in serviciile de informatii.

A fost un eveniment privat, care acum pe o declaratie facuta de Marcel Ciolacu la si altele este cat se poate de promovata astfel incat sa se distraga atentia de la problemele reale. Ca am jurat sau nu eu cu Ciolacu, in timpul liber, ca am facut altceva in timpul liber, nu inseamna ca nu vedem cum gestioneaza PNL Romania si o gestioneaza prost. Din punct de vedere al scopului, provin dintr-o famimie de banateni, din Banatul de munte, in care bunicul meu a fost detinut politic. Mama mea a intrat prima la liceu la Bozovici si a fost anuntata ca nu are origine sanatoasa si nu e admisa decat daca bunicul da pamant. Bunicul meu a facut puscarie, puteti merge la Sighetu Marmatiei si o sa vedeti ca e acolo. Deci provin dintr-o familie care a patimit de pe urma abuzurilor din acea perioada. Am evitat sa spun aceste lucruri pentru ca prea mult s-a invartit in spatiul public aceasta idee. Am fost parlamentar din 2012 si 2016 si un an am facut parte din Comisia de Control SRI. De control, da? Asa cum stiti, este impotriva legii in Romania sa fii parlamentar si in acelasi timp si cadru activ in serviciile de informatii. Am dat aceste detalii pentru a arata ca aceste diversiuni au un singur scop, de a distrage atentia romanilor de la problemele grave cu care ne confruntam”, a declarat Grindeanu.

Marcel Ciolacu a declarat, intr-un interviu, ca alaturi de Sorin Grindeanu, a jurat pe o icoana din sufrageria sa, ca nu a colaborat cu fosta Securitate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.