Incepe incasarea taxelor si impozitelor locale la Primaria Timisoara. Cum se pot plati darile

TIMISOARA. Primaria Timisoara a inceput programul cu publicul de o saptamana, insa timisorenii care vor sa isi achite taxele si impozitele pe 2021 vor putea merge abia de maine sa o faca.

CITESTE SI: Razie de proportii in Timisoara si in judet. Peste 3000 de oameni controlati, sute de amenzi rupte de politisti 

Ghiseele vor fi deschise incepand cu ora 08.30, insa cei care nu vor sa stea la coada vor putea plati, si anul acesta, online, pe site-ul www.dfmt.ro.

Pentru a face plata in acest fel, trebuie creat un cont in platforma online, prin trimiterea unui solicitari pe e-mail la [email protected] cu o copie dupa cartea de identitate atasata. Pentru mai multe detalii privind cum se poate face contul online, puteti accesa link-ul urmator: https://goo.gl/CpKQbV. Cei care au cont online in platforma vor putea vedea in timp real toate taxele si impozitele pe care le datoreaza, iar daca bifeaza optiunea de comunicare prin e-mail, pot primi toate notificarile online.

Taxele si impozitele locale mai pot fi achitate si pe site-ul www.ghiseul.ro, dar si prin virament bancar, in conturile institutiei deschise la Trezorerie.

La ghiseele Directiei Fiscale a Municipiului Timisoara puteti plati atat numerar, cat si cu ajutorul cardului bancar.

La fel ca in anii trecuti, in 2021, cei care isi achita taxele si impozitele pana la 31 martie vor beneficia de o reducere de 10%. O noutate pentru anul acesta este ca si firmele care isi platesc integral contributiile pana la finalul lunii martie beneficiaza de aceeasi bonificatie de 10 procente.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.