Iluminat inteligent pe strazile unui oras din Timis, cu peste 1000 de becuri ce vor folosi si puterea soarelui. Investitia de aproape 2 milioane de euro va reduce la jumatate factura de curent

TIMIS. Orasul Gataia va beneficia de o investitie de 1,7 milioane de euro, bani cu care va fi schimbat iluminatul public in Gataia si Sculia. In cadrul proiectului vor fi montate 1.162 de corpuri de iluminat cu tehnologie LED, iar 125 de corpuri de iluminat vor functiona cu energie solara.

CITESTE SI: Cand oamenii fac minuni, iar biserica e alaturi de ei. 7 copilasi si mama lor, parasiti de tata, au un acoperis deasupra capului, cu ajutorul Parohiei Iosefin, la Timisoara 

In acest fel, costurile iluminatului public vor fi reduse cu circa 50 la suta.

E.ON Energie Romania demareaza, luna aceasta, lucrarile de executie pentru eficientizarea energetica a sistemului de iluminat public al orasului Gataia si al localitatii apartinatoare Sculia. Valoarea contractului atribuit prin licitatie companiei este de 8.249.984,77 lei la care se adauga TVA, adica aproximativ 1,7 milioane euro.

Compania va realiza si preda la cheie autoritatilor locale in termen de maxim 12 luni, un sistem de iluminat public inteligent, care il va inlocui pe cel actual si care va reduce cu cel putin 47% consumul de energie electrica pentru iluminat public.

Noul sistem de iluminat public va avea un sistem de control inteligent, prin telegestiune, care va asigura o iluminare zonala automata adecvata si la momentul potrivit, conform unor programe prestabilite si posibilitatea monitorizarii si interventiei de la distanta asupra sistemului.

Investitia face parte dintr-un proiect mai amplu al Primariei Gataia care are o valoare totala de aproape 11,7 milioane lei (circa 2,5 mil. euro), din care 9,2 milioane lei (circa 2 mil. euro) reprezinta fonduri europene nerambursabile atrase de catre autoritati prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa 3.1, Operatiunea C – Iluminat Public.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.