AstraZeneca inlocuit cu Moderna intr-un centru de vaccinare din Timisoara

TIMISOARA. Cu toate ca in Romania s-a decis continuarea campaniei de vaccinare cu serul AstraZeneca, controversele legate de acest vaccin ii fac si pe timiseni sa il refuze, astfel ca mii de doze zac nefolosite.

CITESTE SI: Se deschid 3 noi centre de vaccinare anti COVID in Timis. In alte trei orase se va administra Pfizer 

Astfel, incepand de saptamana viitoare, la unul dintre centrele de imunizare din oras, cel amenajat la Societatea de Transport Public Timisoara, vaccinul AztraZeneca va fi inlocuit cu Modena pe 6 fluxuri.

Anuntul a fost facut de Directia de Sanatate Publica Timis.

In urma videoconferintei din cursul zilei de azi 12.04.2021, sustinuta de catre Comitetul National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV) impreuna cu Institutul National de Sanatate Publica, Departamentul pentru Situatii de Urgenta si directiile de sanatate publica judetene, s-a stabilit ca 6 fluxuri de vaccinare împotriva COVID-19 (Centrul STPT Timișoara) cu vaccinul AstraZeneca vor fi inlocuite cu fluxuri de vaccinare cu vaccinul Moderna. Fluxurile vor deveni operationale incepand cu data de 19 aprilie 2021„, transmit reprezentantii DSP Timis.

In ultimele 24 de ore, in Timis au fost administrate in total 3385 vaccinuri, dintre care doar 65 au fost AstraZeneca.

Va reamintim, la finalul saptamanii trecute Comitetul National de Coordonare a Activitatilor privind Vaccinarea a decis ca in Romania sa continue imunizarea cu acest ser. Cei care au facut prima doza cu AstraZeneca, rapelul va fi cu acelasi ser, iar cei care au facut cheaguri de sange dupa prima doza sa continue imunizarea cu alt tip de ser.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.