Centura Mica a Timisoarei devine tot mai mare si se-apropie treptat de finalizare. Restrictii de circulatie pe DN6 in urmatoarea perioada

TIMISOARA. Pana sa fie gata Centura Sud si mai apoi cea de Vest, aceasta inca in faza de studiu de fezabilitate, Centura Mica, ce ocoleste Timisoara prin comunele periurbane, pe drumuri judetene, se apropie de finalizare.

Pe Drumul National 6, in zona localitatii Dudestii Noi, va aparea un sens giratoriu care va face legatura cu ‘Centura Mica’, ce ocoleste Timisoara.

CITESTE SI: 9 oferte pentru cea mai scumpa bucata de autostrada din Romania, aproape 325 de milioane de euro pentru ‘gaura’ de nici 10 km de pe Lugoj si Deva 

Se circula cu restrictii pe DN 6, in apropiere de intersectia cu viitorul drum care va lega comunele Sacalaz cu Dudestii Noi, judetul Timis. In zona drumului national a inceput amenajarea unui sens giratoriu. Beneficiarul lucrarii este Consiliul Judetean Timis, antreprenorul lucrarii fiind Group DCM”, transmite DRDP Timisoara.

Drumul dintre Sacalaz si Dudestii Noi era un drum de pamant de 5 kilometri, care urmeaza sa fie asfaltat de Consiliul Judetean Timis, investitia ridicandu-se la 13 milioane de lei, din care 6 milioane de lei de la CJ Timis. Segmentul de sosea are sa completeze asa-zisa Centura Mica din nordul Timisoarei.

Durata de executie a lucrarilor este de 21 de luni, din care 5 sunt pentru proiectare. Fiecare banda de circulatie va avea trei metri, cu un acostament de 1 metru pe ambele sensuri.

Odata finalizat aceast tronson de drum, se creeaza o noua legatura intre 4 comune si Drumul National 6.

Va reamintim, in anul 2015 s-a dat drumul la circulatie pe soselele Bucovat – Mosnita Veche si Dudestii Noi – Sanandrei, in 2016 a fost dat in folosinta inca un segment intre Sacalaz si Sanmihaiu Roman si s-au pus bazele pentru modernizarea altor portiuni in anii urmatori, tot sub coordonarea Consiliului Judetean.

In anul 2018, mai multe sectoare de drum comunal au fost ridicate la rang de drum judetean pentru a putea fi realizate investitiile de catre Consiliul Judetean.

Pentru a fi completa aceasta sosea ocolitoare a Timisoarei, mai trebuie facute tronsoanele Sanmihaiu Roman – Sag si Giroc – Urseni, intrucat intre Sanandrei – Cerneteaz – Giarmata si Ianova nu ar mai fi nevoie de noi legaturi, data fiind existenta Centurii de Nord care sa preia traficul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ….vedeti ca un pic mai sus ati scris Dudestii VECHI !!!

  2. Sanmihaiu Roman -Sag ar trebuii facut cu prioritate.O parte buna ocoleste ca sa ajunga in nord prin Utvin si sanmihai,Sacalaz.

  3. Centrura sud va fi gata in 2055